În școlile României, elevii și dascălii se simt vulnerabili și expuși pericolelor. Avem o lege care prevede paza și protecția în unitățile școlare, dar este încălcată fie din lipsă de bani, fie din nepăsare. Așa se face că indivizi periculoși intră și amenință profesorii, așa cum s-a întâmplat zilele trecute la Iași, unde directoarea unei școli a fost amenințată de un părinte. Sunt mulţi cei care cer măsuri urgente.
La două luni de la izbucnirea scandalului privind existența fondului școlii un liceu de prestigiu din Constanța, directoarea unității de învățământ a fost demisă. Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Școlar Constanța, după ce și Avocatul Poporului s-a autosesizat. În octombrie, o elevă a scos la iveală faptul că părinții contribuiau cu bani, inclusiv pentru asigurarea pazei de zi.