Șeful Poliției Capitalei și adjunctul său au demisionat

Scandalul poliţistului acuzat de pedofilie se lasă cu demisii. Șeful Poliţiei Capitalei şi adjunctul său au renunţat la funcţii. Informaţiile apar în raportul întocmit de chestorul Bogdan Despescu şi înaintat premierului Mihai Tudose. În caz sunt cercetați și alți foști responsabili. Astăzi, șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, i-a adus premierului raportul cerut și care avea termen de predare săptămâna viitoare. Raportul poate fi consultat în secțiunea Documente a acestui articol.

Șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, a adus premierului raportul cerut, privind cazul polițistului acuzat de agresiuni sexuale

Chestorul-șef al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) Bogdan Despescu a mers astăzi la Palatul Victoria, unde a adus raportul pe care i l-a cerut premierul în urmă cu câteva zile, privitor la modul în care au fost cercetate cazurile de agresiune sexuală aduse polițistului Eugen Stan. Premierul va publica acest raport, potrivit unor surse.

Cazul agentului acuzat de pedofilie scoate la iveală hibe în modul în care decurge o anchetă. Instituțiile își pasează responsabilitatea

Tot mai multe acuzații ale unor foști șefi de structuri, dezvăluiri și mărturii ale unor presupuse victime ale agentului, relevă că cei care ar fi trebuit să îl ancheteze, să îl suspende și chiar să îl scoată în afara legii, NU au mișcat un deget sau au pasat responsabilitatea de la o instituție la alta. Între timp, apar noi declarații ale martorilor sau chiar ale unor victime. 

Carmen Dan nu își dă demisia din funcția de ministru de Interne. Filmul evenimentelor expus de ministru, criticat de premier

Guvernul e unul politic, iar miniștrii sunt nominalizați și validați în forurile statutare ale partidelor din coaliție și tot acolo se aprobă retragerea lor din guvern, a subliniat Carmen Dan joi seară, într-o declarație de presă. Ea a prezentat propria versiune privind derularea evenimentelor de marți și miercuri, inclusiv dovada acceptului exprimat de chestorul Cătălin Ioniță pentru ocuparea postului de șef al Poliției. La două ore de la declarația de presă a ministrului, premierul a subliniat pe o rețea de socializare că, la momentul ședinței de guvern, cel propus pentru șefia Poliției luase deja decizia de a refuza numirea.

Organizația de femei a PSD,alături de C. Dan. Dăncilă:E inexplicabil de ce de la preluarea mandatului premierului au plecat deja trei doamne

Premierul Mihai Tudose vrea să rezolve două probleme. Una e legată de colaborarea cu ministrul de Interne, care, spune el, nu mai poate exista după ce Carmen Dan l-ar fi minţit legat de dorinţa chestorului Cătălin Ioniţă de a prelua conducerea Poliţiei Române. Tudose transmite partidului că își dă demisia daca nu acceptă să facă o restructurare a guvernului. După aceste anunțuri, colegi din PSD au început să comenteze.

Dosarul polițistului acuzat de agresiuni sexuale a ajuns la Parchetul General

Dosarul poliţistului Eugen Stan, în care este acuzat că a agresat sexual doi copii, a fost preluat de Parchetul General. Tot la Parchetul General a ajuns și dosarul constituit în urma unei plângerii din 2016. Are resurse mult mai bine pregătite, spunea în această dimineață procurorul general, Augustin Lazăr. Marius Popescu vine acum cu detalii despre această decizie.

Șeful executivului: Pedeapsa cu moartea pentru anumite infracţiuni este puţin (...) Să fim umani cu cei care sunt oameni

"O să fiu mai non-european (...) şi probabil că o să mă coste foarte mult ceea ce vă spun acum, dar îmi asum. Eu cred că şi pedeapsa cu moartea pentru anumite infracţiuni este puţin - pentru cine nenoroceşte un copil, pentru cine ia o viaţă, că îi vezi zâmbind", a declarat miercuri seară Mihai Tudose la un post de știri, citat de Agerpres.