La Betleem, Patriarhul Ierusalimului a transmis un mesaj liderilor politici: Aveţi curaj, nu vă temeţi, nu vă abandonaţi viziunile

La Betleem, orașul nașterii lui Isus Hristos, Crăciunul este cea mai importantă zi din an. Mii de pelerini creștini aleg să-și petreacă acolo Sărbătorile, însă de această dată au fost mai puțini ca de obicei. Și asta din cauza recentelor tensiuni generate de decizia președintelui Trump de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Număr record de pelerini la Iaşi, la praznicul Cuvioasei Parascheva

Sâmbătă e punctul culminant al pelerinajului de la Iaşi: sărbătoarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. La Sfânta Liturghie au participat peste 15 mii de credincioşi. Iar azi-noapte, oamenii au stat la coadă, să ajungă să se închine la racla cuvioasei Parascheva, în pofida temperaturilor scăzute şi a ploii care a început să cadă încă de la lăsarea întunericului.

Peste 600 de pelerini ajung să se roage, în fiecare oră, la moaștele Sfintei Parascheva

Credincioșii care se așază acum la coadă au ore bune de așteptat. Pentru ieșeni și pentru mii de români a devenit o tradiție ca la jumătatea lui octombrie să meargă să îi mulțumească Sfintei pentru ajutorul din timpul anului. Miroase a busuioc și a tămâie pe străzile din jurul catedralei Mitropolitane din Iași. Marți este a doua zi de rugăciune la cel mai mare pelerinaj ortodox din România. Peste 28 de mii de credincioşi s-au rugat deja la racla Sfintei Parascheva. Şi mulţi alţii încă aşteaptă să ajungă la moaştele Sfintei.