Premierul Nicolae Ciucă: Continuăm ca în demersurile cu CE să ajungem foarte clar la înțelegere conform principiilor respectate și de alte state din UE - pensiile militare nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat vineri că a pledat în întâlnirile avute la Bruxelles pentru ca plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii să poată fi înlocuit cu un indicator de disciplină financiară prevăzut în PNRR. De asemenea, subiectul pensiilor militare a fost abordat și în cadrul vizitei tehnice făcute la București de reprezentanții Comisiei Europene. "Continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem foarte clar la înțelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state din Uniunea Europeană vizavi de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu", a subliniat Nicolae Ciucă.

Surse europene: "Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea reformei pensiilor, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată". Pensiile militare, incluse în cele speciale

Ce și-a asumat România în privința reformei pensiilor trebuie îndeplinit, și asta în calendarul asumat. Atingerea obiectivelor trecute în PNRR va fi evaluată la fiecare cerere de plată. Este concluzia informațiilor venite pe surse dinspre Bruxelles, după eforturile de a convinge oficialii europeni de particularitățile sistemului de pensii din România. "O etapă specifică, cu termen limită la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element cheie al PNRR al României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată", au subliniat aceleași surse.

Președintele PSD: Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar una de 18.000 cu 2.700

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a subliniat importanţa "echităţii sociale" într-o "perioadă complicată", menţionând că, în calitate de lider social democrat, nu poate accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 de lei să crească cu 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mult.

Surse TVR INFO: Taxele locale ar putea rămâne la nivelul actual. Coaliția vrea să renunțe la ideea majorării, la o lună după ce aceasta abia trecuse de Senat. Decizii cruciale, miercuri, pe masa liderilor coaliției

Impozitele locale ar putea rămâne neschimbate anul viitor. Coaliția de guvernare ar putea renunța la majorarea acestor taxe, potrivit unor surse TVR INFO. Sunt așteptate și deciziile pentru majorarea pensiilor și pentru reglementarea pieței energiei. PSD și PNL văd însă diferit soluțiile. Miercuri ar urma să aflăm ce au hotărât liderii coaliției.