Cutremur la Serviciul Rutier al Poliției Botoșani: Mai mulți polițiști au fost reținuți pentru corupție

Opt dintre cei zece poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani care au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie au fost arestaţi preventiv. Principalele acuzății sunt luare de mită, abuz în serviciu și fals. Alți 6 agenți au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. 

Șeful SIPI Suceava, Florin Timu, reţinut pentru luare de mită în dosarul ”fabrica de permise”

Colonelul Florin Constantin Timu, șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava, a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la audieri în Bucureşti, iar ulterior a fost reţinut. Este suspectat că a primit mită pentru a proteja „fabrica de permise" de la Suceava. Scandalul a început în noiembrie anul trecut, când s-au făcut descinderi la Serviciul de Permise Auto din Suceava. Au fost deschise 3 dosare de corupţie şi mai multe persoane au fost trimise deja în judecată

Bani și bunuri de peste 1.000.000 de euro găsiți în genți și găleți, după perchezițiile de Serviciul Permise Suceava

Permise de conducere cumpărate cu 5 și 7 mii de euro. Atât se pare că era tariful plătit de cei care voiau să obțină dreptul de a conduce o mașină, fără să calce prin sala de examen. Totul era pus la cale de un adevărat grup infracțional din care făceau parte polițiști, intermediari și angajați ai Registrului Auto Român din Capitală și șase județe. În timpul perchezițiilor la casele celor suspectați că făceau parte din rețea, oamenii legii au găsit bani ascunși în pereți și chiar în ligheane sau găleți.