persoane cu dizabilităţi
Persoanele cu dizabilităţi pot face plajă pe litoral într-un loc amenajat anume. La Mamaia, e primul astfel de sector din țara noastră. Acolo au fost așezate şezlonguri speciale şi scaune plutitoare care să le permită celor cu dizabilități să se bucure de mare. Proiectul a fost derulat de o asociaţie non-profit și a fost aşteptat cu mari emoţii.
Un clujean cu dizabilități și prietenul său traversează Carpaţii pe bicicletă
Un clujean cu dizabilităţi şi prietenul său vor traversa Carpaţii pe bicicletă! Acestia vor urca pe Transfăgărăşan împreună, pe o bicicletă în tandem. Cei doi vor să atragă atenţia tuturor cu privire la integrarea persoanelor cu dizabilitati din țara noastră.
Guvernul a decis o serie de facilități pentru persoanele cu handicap
Copiii cu handicap grav nu vor mai fi puși pe drumuri la comisiile de evaluare. În cazul lor, certificatul va fi valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani, a decis Guvernul.
Cardul european pentru persoane cu dizabilităţi, un proiect pilot implementat și în România
Şapte ţări, aceeaşi grijă pentru semenii greu încercaţi. De anul acesta, persoanele cu dizabilităţi vor avea acces gratuit, pe baza unui card european, la mai multe instituţii de cultură. O iniţiativă bună, însă e doar o picătură în marea de nevoi urgente pe care le au oamenii cu dizabilităţi de la noi. În primul rând: accesul neîngrădit la educaţie şi sănătate.
Gala Societăţii Civile, la a XV-a ediție. Marele premiu a fost câștigat anul acesta de Asociația Dăruiește Aripi
Rolul societăţii civile a devenit unul extrem de puternic în prezent. Este mesajul de încurajare transmis de preşedintele Klaus Iohannis celor care au participat la Gala Societăţii Civile, ajunsă la cea de-a XV-a ediţie. Luni seară, într-o atmosferă de sărbătoare, în Sala Mare a Teatrului Național, au fost desemnați câştigătorii Galei.
Atipic beauty. 12 fete în scaun cu rotile au prezentat creaţii ale unor designeri români
12 fete frumoase, dar imobilizate în scaune cu rotile, au prezentat aseară, la Cluj, creaţii vestimentare semnate de designeri români. Le-a ţinut isonul un singur bărbat: fostul rugbist George Baltă.
Jobul la care se lucrează non-stop. Părinții copiilor cu handicap sunt lăsați fără concediu de odihnă
Părinţii copiilor cu dizabilităţi îşi strigă disperarea, pentru că au ajuns la limita puterilor. Cei mai mulţi dintre ei nu au mai avut de ani de zile concediu sau măcar câteva zile libere. Nu au pe cine să lase în loc, aşa că sunt condamnaţi la locul de muncă. Legea obligă direcţiile de asistenţă socială să le asigure înlocuitori, însă, în cazul în care aceştia nu sunt de găsit, să le plătească o sumă de bani. Şi să se descurce singuri.
Vizitatorii în cărucioare cu rotile nu au acces la Observatorul Astronomic
În România, priorităţile autorităţilor când vine vorba de servicii şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi lasă de dorit. O dovedeşte fiecare acţiune a celor care ar trebui să le uşureze viaţa oamenilor care nu se pot deplasa singuri. Un exemplu elocvent: Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" din centrul Capitalei. Deși s-a făcut o investiție masivă în renovarea lui și s-a inaugurat cu fast acum 6 luni, liftul clădirii a fost și este doar de decor. Exemplele care frizeaza absurdul și lipsa de respect pentru invalizi pot continua la fiecare colț de stradă al orașului.
TVR transmite, începând din această seară, noi episoade din seria de reportaje 'Izolaţi în România'
În fiecare zi de luni, veţi vedea poveşti neştiute ale oamenilor din cătunele izolate ale României. Toţi au ceva în comun: trăiesc singuri, după aceleaşi cutume şi principii ca acum 100 de ani, în mijlocul pădurilor sau în vârf de munte.

