persoane cu dizabilităţi
După șase luni de antrenamente în cinci orașe, 66 de sportivi vor participa pe 18 și 19 februarie la primul Campionat Național de Patinaj Special Olympics.
Un nevăzător povestește cum nu a fost lăsat să-și ocupe locul la cușetă pentru că era însoțit de câinele ghid. CFR Călători: "Accesul persoanelor cu câini ghizi la vagoane de dormit/cuşetă se face cu acceptul celorlalţi parteneri de călătorie"
Un tânăr nevăzător, care a călătorit cu trenul de la București la Cluj, susține că unul dintre controlori nu i-a permis, în Gara de Nord, să-și ocupe locul în vagonul cușetă pentru că era însoțit de câinele ghid, acest lucru fiind posibil abia după ce a sunat la 112 și a venit Poliția.
Măsuri după ancheta de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Urlați. A fost demis coordonatorul, iar centrul va fi închis până va corespunde standardelor
Primele sancțiuni și concluzii după ancheta pe care Ministerul Muncii a făcut-o în centrul groazei din Urlați, Prahova. La finalul anului trecut, au apărut imagini teribile din izolatorul în care erau ținuți bolnavii. Joi, conducerea a fost demisă, iar întregul centru trebuie închis și reorganizat. Sunt concluzii și în cazul altor tragedii, precum cazul fetei nevăzătoare, care a căzut de la etaj, în Iaşi.
Fără discriminare în taxi. Firmele de transport vor fi obligate să aibă maşini adaptate persoanelor cu dizabilităţi
Reguli noi pentru firmele de transport persoane în regim de taxi, din Capitală. Consilierii generali au votat ca acestea să fie obligate să deţină cel puţin o maşină adaptată persoanelor cu dizabilităţi. Decizia îi nemulţumeşte pe reprezentanţii transportatorilor, care consideră că regula ar fi trebuit impusă doar dispeceratelor autorizate de taxi.
Persoanele cu handicap au nevoie de o lege nouă. Statul decontează o sumă mică pentru scaunele rulante
Mulți dintre cei care își duc existenţa într-un scaun rulant trec prin adevărate chinuri, pe lângă dizabilitatea pe care o au. Motivul: prea puţini îşi permit un scaun adaptat nevoilor reale. Statul decontează o sumă prea mică pentru astfel de cărucioare. ONG-urille fac tot ce pot să-i ajute - strâng fonduri pentru recondiţionarea scaunelor pe care le primesc din străinătate şi le dau oamenilor în nevoie.
Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Exemple de voință și determinare
Eroii și sărbătoriții zilei sunt oamenii speciali din jurul nostru care ne dau curaj și inspirație pentru tot ce e mai bun. Este ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Îi cunoaștem pe câțiva dintre ei în câteva minute cu ajutorul colegilor din țară.
Modele de viață: 13 tinere în scaun cu rotile au defilat pe podium la Gala Atipic Beauty
13 modele în scaun cu rotile au defilat la Gala Atipic Beauty, un spectacol de modă inedit care își propune să demonstreze că frumuseţea e în noi, nu în aparenţe! Pe podium au urcat 13 de modele de viaţă, prin atitudinea lor în fața dizabilitații. Oameni frumoși care au reușit să transforme un handicap într-o motivație și să fie o sursă de inspirație pentru cei din jur.
Atipic Beauty, un eveniment dedicat frumuseții persoanelor cu dizabilități
Handicapul nu este o dizabilitate, ci o abilitate. Acesta a fost mesajul transmis, duminică seara, de 12 fete frumoase imobilizate în scaune cu rotile, care au urcat pe podium și au prezentat creații vestimentare realizate de designeri români. Cea de a XX-a ediție Atipic Beauty a avut loc în Timișoara.
Proiectul DOWN SIDE UP | Tineri cu sindrom Down au învățat să prepare hrană și sucuri naturale, au cules fructe și au ecologizat o pădure
18 tineri cu Sindromul Down s-au aflat la Horezu pentru un schimb de tineret ce a urmărit dezvoltarea unui stil de viață sanatoasă, în cadrul primului proiect DOWN SIDE UP, finanțat prin programul Erasmus+, pentru persoane cu dizabilități.

