Prohibiția pescuitului în România s-a încheiat

Pescuitul în mediul natural se reia, începând de miercuri, după ce timp de aproape două luni activitatea a fost restricţionată, conform ordinului de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.

Din nou, fir întins pentru pescari, după izolare

Bălțile de pește sunt foarte aglomerate în această perioadă. După mai bine de două luni de pauză, pescarii vor din nou să îşi pună la treabă lansetele. Se fac rezervări cu 2-3 săptămâni înainte pentru locurile cele mai bune, acolo unde trage peștele. Chiar și pe malul lacului însă, toată lumea trebuie să păstreze distanţa și să păzească de Covid-19.

Liber la pescuit. Pe bălți au apărut primii pasionați

Pentru iubitorii sporturilor care se pot practica numai în natură, astăzi a fost prima zi în care au putut face din nou ceea ce le place. Centrele de echitație și bălțile de pescuit sportiv au fost pline și vor fi aşa cel puțin două săptămâni de acum încolo.

Autoritățile răspund celor mai frecvente întrebări despre măsurile de distanțare socială

Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție o actualizare la materialul prezentat inițial.

Concurs de pescuit la copcă în Extremul Orient rus

În Extremul Orient rus, la Vladivostok, s-a organizat cea mai populară competiţie a sezonului de iarnă: pescuitul la copcă. Participanţii nu au venit doar  să câştige, cu toate că premiul cel mare a fost destul de generos. Mulţi au profitat de vremea frumoasă ca să admire marea îngheţată şi să stea cât mai mult în aer liber.

Midiile din apele românești ale Mării Negre, interzise la comercializare

Midiile din zona românească a Mării Negre nu mai pot fi recoltate și comercializate, deși cererea pentru aceste delicatese este în creștere. Situația a apărut după ce autoritățile sanitar-veterinare nu au respectat un regulament european care impunea clasificarea apelor. În timp ce patronii cherhanalelor aduc mii de tone de midii din Bulgaria, Grecia sau Italia, cei care le vând la negru, la kilogram, își prezintă oferta pe internet și le recoltează din apele românești.

A fost deschisă prima bursă de peşte din ţară

La Tulcea s-a deschis prima bursă de pește din România, un proiect de aproape 6 milioane de euro, din fonduri naționale și europene. Este o soluție prin care se va elimina comerţul la negru şi se va putea ține o evidenţă mai clară a capturilor.