Începe Art Safari 2020. Expoziții dedicate pictorilor Sabin Bălașa și Gheorghe Petrașcu

Cel mai mare muzeu temporar își deschide porțile de mâine până pe 20 septembrie. Art Safari vine cu două premiere: cea mai mare expoziție dedicată pictorului Sabin Bălașa și cea mai mare expoziție din ultimii 50 de ani dedicată lui Gheorghe Petrașcu. Vizitatorii nu vor regreta experiența pentru că vor avea ocazia să vadă picturi ținute departe de ochii publicului în ultimii ani.

Muzeul Naţional Cotroceni lansează concursul de arte vizuale Cotroceni Creativ Junior

La Concursul de arte vizuale Cotroceni Creativ Junior sunt acceptate lucrări inspirate din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni sau de personalitățile și momentele istorice care și-au legat numele de acest loc. Evenimentul se adresează doar elevilor de liceu, iar lucrările selectate în cadrul concursului vor fi prezentate într-o expoziție virtuală inaugurată pe 10 iulie, la aniversarea înființării muzeului.

"Grupul celor patru’’ – tur virtual la Muzeul Bucureștiului

Muzeul Bucureștiului va invită în această săptămână la un tur virtual al expoziției- medalion ,,Grupul celor patru’’ : Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato și Oscar Han. Istoricul și criticul de artă Barbu Brezianu caracteriza această fuziune drept  “una dintre cele mai prestigioase asociații artistice formate în perioada interbelică în România”.