Ministrul Educației Liviu Pop a cerut verificarea lucrărilor de licență de la Facultatea de Drept

În afară de digitalizare, ministrul Pop mai are o preocupare: vrea ca toate lucrările de licenţă din ultimii şase ani de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti să fie analizate sub acuzaţia de plagiat. Asta pentru că rectorul Universităţii, Mircea Dumitru, în perioada când conducea ministerul în guvernul tehnocrat, a dat un ordin prin care permitea facultăţilor să aleagă dacă examenul de diplomă să fie susţinut printr-o lucrare de licenţă sau nu. Pop îl acuză pe Dumitru că a dat ordinul cu dedicaţie.

Soluţie pentru plagiat. Lucrările de licenţă şi masterat ar putea fi publicate online

Lucrările de licenţă şi de masterat ar putea fi publicate pe Internet. Este o propunere a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, care vrea să-i descurajeze, în felul acesta, pe trişori. Plagiatul, tezele cumpărate sau schimbate între generaţii ar putea deveni, astfel, istorie. Totuşi, unele universităţi spun că efortul publicării le depăşeşte.

GALERIE FOTO. Primăria Capitalei a ales un logo nou pentru Bucureşti

În urma descalificării lucrării declarate inițial câștigătoare, juriul concursului organizat de Primăria Capitalei pentru realizarea unui logo reprezentativ al municipiului București a desemnat un nou învingător. Este vorba despre Alexandru Mihai Nenciu, a cărui propunere de logo era următoarea clasată în funcție de punctaj.