plan roşu de intervenţie
Accidentul în care au fost implicate un autocar în care se aflau 14 persoane şi un autoturism s-a produs în localitatea ieşeană Bălţaţi, transmite Agerpres. Imediat a fost activat planul roşu de intervenţie.
Suceava: Copiii din autocarul implicat în accidentul de pe DN2 sunt în stare bună
43 de copii din Belarus și 7 adulți se aflau în autocarul răsturnat duminică seara la Dărmănești, Suceava. Potrivit presei locale, 18 copii și un adult au necesitat evaluare medicală. Nu au fost victime încarcerate.
Satu Mare: Opt persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate două autobuze. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Opt persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație produs în această dimineață în județul Satu Mare. Au fost implicate două autobuze, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Plan roșu de intervenție în Bistrița-Năsăud. Un tânăr de 19 ani a murit și mai multe persoane au ajuns la spital
Tragedie cumplită miercuri noapte în Bistrița-Năsăud. Un accident cu 10 victime a activat planul roșu de intervenție al echipelor ISU. Accidentul s-a petrecut la ieșirea din Ilva Mică. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața și mai multe persoane au ajuns la spital.
Accident între un autoturism şi un microbuz în comuna băcăuană Bârsăneşti. 13 persoane au fost rănite
A fost plan roşu de intervenţie în Bacău pentru un accident: un autobuz plin cu pasageri s-a tamponat cu o maşină. Primele informaţii au fost despre victime multiple. Alarma a trimis la locul accidentului salvatori de la SMURD şi Ambulanţă. A fost nevoie de descarcerarea şoferului din autoturism şi de tratarea altor 12 persoane.
Microbuz răsturnat în Harghita: 2 morți și 11 răniți. Plan roșu de intervenție
Accidentul s-a produs între Borsec și Tulgheș. Microbuzul care transporta 20 de persoane a derapat, a lovit un stâlp și s-a răsturnat. Două persoane au fost declarate decedate - un bărbat și o femeie. 11 persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă. Microbuzul efectua curse regulate Praga - Orhei, Republica Moldova. Persoanele decedate sunt cetățeni moldoveni.
Plan Roșu de intervenție în județul Iași, după ce un camion a intrat într-un microbuz. 10 persoane au fost rănite
Cod roșu de intervenție într-o comună din județul Iași, în urma unui grav accident rutier. Un tir s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau 14 persoane. Șase ambulanțe de la SMURD și Serviciul Județean au preluat răniții.
Plan roșu de intervenție în Arad. Două persoane au murit și zece au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz și un microbuz
Un accident rutier grav s-a produs, joi dimineață, pe șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un microbuz s-a izbit în plin de un autocar. Două persoane au decedat și zece au fost rănite. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Plan roșu de intervenție în Caraș-Severin, după un accident în care a fost implicat un microbuz
S-a activat planul roşu de intervenţie, vineri dimineaţă, în judeţul Caraş-Severin după un grav accident de circulaţie care a avut loc în localitatea Bocşa. Au fost implicate un microbuz ce transporta pâine şi o maşină. Şoferul microbuzului a murit pe loc, iar cele cinci persoane care se aflau în maşină au fost transportate de urgenţă la spital.

