METEO. Canicula ia pauză câteva zile. Ploile vor cuprinde mai multe regiuni din țară

Pe parcursul zilei de vineri, vremea va fi în general instabilă și se va mai răcori puțin, însă în regiunile sudice indicele de temperatură-umezeală va fi tot ridicat. Începând cu orele amiezii, norii se înmulțesc și va ploua destul de mult în centrul, estul, sud-estul teritoriului cât și la munte. Cantitățile de apă vor depăși chiar și 50 de l/mp prin unele zone, iar izolat va fi grindină și se vor produce vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 34 de grade.

Sute de mașini blocate pe un drum neasfaltat. Turiștii străini se aflau într-un tur al Europei și se îndreptau spre Băile Herculane. Salvatorii au reușit să îi scoată din zonă

Situaţie nemaintâlnită În judeţul Hunedoara. Peste 100 de mașini și aproape 200 de turiști din Germania și Suedia au rămas blocați pe un drum din Câmpu lui Neag, care este greu accesibil pentru autoturisme, dar care nu are nici o restricție de acest fel. Când au văzut că nu mai pot înainta, turiștii au chemat în ajutor autoritățile.