PMP
PNL a aprobat alianța cu PMP, iar protocolul va fi valabil în toată țara. Anunțul a fost făcut de liberalul Robert Sighiartău, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL. Cele două partide vor forma alianțe în toate consiliile locale și județene din țară.
Alegeri locale 2020. PNL, USR și PLUS au bătut palma la București
Bucureștenii au deja un prim tablou al candidaților la primăria generală și de sector, după ce și PNL, USR și PLUS și-au anunțat astăzi candidații comuni. Negocierile cu PMP au eșuat, iar Traian Băsescu urmează să anunțe oficial dacă va candida la Primăria Generală.
PMP îl va propune premier tot pe Traian Băsescu
PMP îi va propune lui Klaus Iohannis să îl desemneze pe Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Membrii formaţiunii conduse de Eugen Tomac spun că Băsescu are experienţa necesară şi poate lua măsurile potrivire în contextul crizei generate de coronavirus.
Săptămână decisivă: guvern învestit sau anticipate
Săptămână de foc pentru politicieni. Scenariul anticipatelor atârnă de un fir de aţă, aflat la mâna judecătorilor CCR, care vor analiza ordonanţa de urgenţă pe această temă. Deciza judecătorilor Curţii influenţează şi soarta Guvernului Cîţu, care va avea de înfruntat testul politic al votului de învestitură în plenul reunit al Parlamentului.
Partidele, lovite de febra alianţelor pentru locale
Cu trei luni înainte de locale, partidele nu reușesc să treacă de stadiul declarațiilor de intenții atunci când vine vorba de alianțe electorale. Cu unele excepții, mult clamata unitate a partidelor de drepta, în special în marile orașe, trenează, afectată de interesele și calculele divergente ale celor din PNL, USR-PLUS și PMP. Social-democrații încearcă să contracareze strategiile adversarilor politici, făcând oferte de colaborare electorală la nivel local inclusiv celor din PNL și USR.
Florin Cîţu, premierul desemnat: În cel mai scurt timp voi înainta parlamentului lista guvernului și programul de guvernare. Ludovic Orban: Voi fi alături de premierul desemnat
Prim-ministrul desemnat, Florin Cîţu, şi premierul interimar, Ludovic Orban, au susţinut miercuri seara declaraţii de presă la Palatul Victoria, după ce actualul ministru al Finanțelor a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de premier.
Reacții politice după ce Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru funcția de premier. Marcel Ciolacu: Este evident faptul că președintele României dorește o continuare a crizei politice
Florin Cîţu este noua propunerea a președintelui ţării pentru a forma un guvern. Klaus Iohannis a avut discuții cu toate partidele parlamentare, după ce Ludovic Orban a renunțat la formarea unui nou cabinet, în urma deciziei CCR. Noul premier desemnat nu este însă pe placul celor de la PSD, care au anunțat că nu-l vor vota. În schimb, PNL încearcă să obțină o majoritate parlamentară. Alianța USR-PLUS se mai gândește.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru funcția de prim ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, miercuri seara, pe Florin Cîțu, pentru funcția de premier. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care șeful statului le-a avut cu liderii partidelor parlamentare. La Palatul Cotroceni a fost reluată azi procedura desemnării unui prim ministru. Președintele Klaus Iohannis a avut o nouă rundă de consultări rapide cu delegațiile partidelor parlamentare. Scena politică rămâne însă tensionată, pentru că noul premier nominalizat trebuie să își formeze o echipă și să se prezinte în parlament pentru validare.
Provocările anului 2020. Alegerile anticipate, misiune aproape imposibilă, constituţional
Vom avea alegeri la termen sau anticipate, înainte de locale? Este întrebarea politică a anului viitor, care a încins deja spiritele între partide. Dorite de preşedinte, de liberali şi de USR, alegerile anticipate depind însă şi de celelalte forţe politice. Constituţional, este o misiune aproape imposibilă. Ne explică Ramona Avramescu.

