Negocieri pentru guvern: cearta pe ministere. Cîțu: Când ai premierul, e important să ai și Finanțele. Kelemen Hunor: Uniunea să rămână cu portofoliile actuale, restul să le împartă colegii

Programul de guvernare al viitoarei coaliții este aproape gata, a început, în schimb bătălia pentru ministere. Pensiile și alocațiile vor fi mai mari. Taxele, în schimb, nu cresc, iar investițiile vor primi 7 la sută din buget. Sunt decizii importante stabilite de PNL, PSD și UDMR în programul de guvernare. Dar UDMR amenință că iese din echipă dacă i se ia ministerul Dezvoltării.

Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcția de premier. A fost votat în unanimitate

Nicolae Ciucă este din nou propunerea PNL pentru funcţia de prim ministru. După mai multe bâlbe şi discuţii oficiale şi neoficiale, Florin Cîţu l-a propus chiar el pe Nicolae Ciucă, iar colegii l-au votat în unanimitate. Acum urmează ca social-democraţii să accepte şi să cedeze prima rocadă pentru funcţia de premier.

Varianta premierului prin rotație, aprobată de PNL, care vrea să dea primul șef de executiv. Întrebat dacă propunerea la negocierile cu PSD va fi chiar el, Cîțu a răspuns: În acest moment da, aceasta e decizia

"S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premieri, cu primul premier din partea PNL", a subliniat Florin Cîțu la finalul ședinței de Birou Executiv. Potrivit lui, decizia partidului este de a merge la negocierile cu PSD cu propunerea Florin Cîțu premier.

Kelemen Hunor, la finalul negocierilor de marți: O coaliţie foarte complicată ca să fie funcţională. Indiferent cine e premierul dintre cei doi-trei, ceilalţi trebuie să fie în guvern. Trebuie să lase orgoliile la o parte

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat astăzi că în această săptămână nu există nicio posibilitate de a se contura un viitor guvern. "Din punctul meu de vedere, o coaliţie foarte complicată ca să fie funcţională, indiferent cine este premierul, trebuie să fie unul dintre preşedinţii de partid, altfel nu o să meargă. Indiferent cine e premierul dintre cei doi-trei, ceilalţi trebuie să fie în guvern. Trebuie să lase orgoliile la o parte. Dacă nu, atunci iar o să avem o problemă de funcţionalitate", a declarat Kelemen Hunor la finalul negocierilor de marți.

Ciolacu: PNL trebuie să decidă dacă premierul este prin rotație. Ponderile parlamentare contează cel mai mult. Cîțu: Noi vrem să dăm primul premier. Kelemen Hunor: Fiecare dorește să fie primul. E înghesuială mare

PSD, PNL și UDMR bat pasul pe loc în negocierile pentru desemnarea unui premier. Până acum s-au agreat doar principii: premierul să fie numit prin rotație, iar viitorii parteneri să prezinte o soluție comună la consultările de la Cotroceni. Numele este însă greu de stabilit pentru că, potrivit liderului UDMR, fiecare dorește să fie primul. În plus, PNL trebuie să valideze principiul rotației și eventual un nume de premier.

Florin Cîţu: Avem decizia de a forma Guvernul în jurul PNL

Premierul interimar Florin Cîţu a declarat marţi, înainte de negocierile cu PSD şi UDMR, că nu s-a discutat despre varianta unui prim-ministru din partea social-democraţilor, punctând că liberalii au decizia de a forma un Guvern în jurul PNL.