Tensiuni tot mai mari în interiorul PNL. Florin Cîțu dă de înțeles că dezaprobă stilul de conducere al lui Ludovic Orban

Cresc tensiunile în interiorul PNL pe fondul luptei pentru şefia partidului. Acuzat de tabăra adversă că duce o campanie murdară, care trage în jos guvernul, Ludovic Orban se apără şi spune că nu obişnuieşte să-şi atace colegii de partid. La rândul lui, Florin Cîţu dă de înţeles că dezaprobă stilul de conducere al lui Ludovic Orban.

Supărări mai vechi și mai noi în PNL, cu trei luni înainte de congres

Cu 3 luni înainte de Congres, lupta pentru şefia PNL scoate la iveală supărări mai vechi şi mai noi, între tabere. Unii susţinători ai lui Florin Cîţu îi reproşează lui Ludovic Orban că la negocierile pentru formarea guvernului a sacrificat partidul pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ludovic Orban avertizează că cine iese cu atacuri va avea de pierdut.

Lupte interne în PNL | Ludovic Orban, după ce ar fi fost comparat cu Ceaușescu și Dragnea, într-o ședință a partidului: Este o minciună

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, și deputatul Florin Roman i-ar fi reproșat, astăzi, în ședința Biroului Executiv lui Ludovic Orban că poartă o campanie murdară împotriva lui Florin Cîțu, că suferă de sindromul ceaușist și se comportă precum Dragnea. În replică, Ludovic Orban a spus că va stabili cu Florin Cîțu termenii campaniei electorale interne. Discuțiile aprinse vin în contextul competiției interne pentru șefia PNL.

A început oficial bătălia pentru putere în PNL. Ludovic Orban și Florin Cîțu luptă pentru șefia Partidului Național Liberal

S-a dat oficial startul bătăliei pentru putere în PNL. Florin Cîțu şi-a anunțat intrarea în cursa pentru șefia partidului. Înconjurat de mai mulți lideri liberali, parlamentari și ministri, Florin Cîțu s-a declarat convins că va câștiga. El este contracandidatul actualului președinte al liberalilor, Ludovic Orban. Competiția din partid va fi un festival al democrației, a spus acesta. Sefia PNL va fi decisa la congresul din 25 septembrie.

Alegeri în PNL și USR-PLUS ca o bombă cu ceas pentru coaliție

Luptele pentru putere din PNL și USR-PLUS din acest an ar putea afecta stabilitatea coaliției guvernamentale și există riscul să se ajungă chiar la guvern minoritar, avertizează analiștii. Pericolul nu ar veni de la potențialii lideri, ci de la taberele din spatele lor care ar veni cu propriile pretenții după congrese.

Ce conține acordul semnat de liderii partidelor de la guvernare: revocarea unui ministru - doar după informarea partidului său și o dezbatere în coaliție

Ședința liderilor coaliției de guvernare a avut drept rezultat, pe lângă decizia de nominalizare a unui nou ministru pentru Sănătate, și un act adițional la Acordul de guvernare încheiat în decembrie. Noul document stabilește că “deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție”, iar “prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru”. Actul impune și câteva reguli de funcționare a coaliției.