pnrr
Coaliţia de guvernare va discuta soluţiile tehnice pentru creşterea procentului din PIB alocat pensiilor, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Comisia Europeană nu impune o plafonare a pensiilor, afirmă liderul social-democrat. Asta după ce, săptămâna trecută, ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că România ar trebui să renegocieze Planul Naţional de Redresare și Reziliență, pentru că limita agreată de 9,4% din PIB pentru pensii îi condamnă pe vârstnici la sărăcie.
Klaus Iohannis, de Ziua Culturii: Este nevoie de o strategie culturală cuprinzătoare şi de un cod al patrimoniului. Este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care afirmă că domeniul culturii a fost afectat de pandemia de COVID-19, context în care subliniază că este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte acest domeniu.
Ministrul Dan Vîlceanu: Propunerea de TVA zero la alimentele de bază contravine unei directive europene și atrage infringementul CE
Încă o parte din banii ce revin României prin PNRR au intrat în contul deschis la BNR. Este vorba despre aproape două miliarde de euro, care completează avansul primit în luna decembrie, a anunțat ministrul Proiectelor Europene. Dan Vîlceanu mai spune și că propunerea PSD de reducere la zero a TVA-ului pentru alimentele de bază este imposibilă. Deoarece ar atrage procedura de infringement din partea Comisiei Europene.
Premierul Nicolae Ciucă, despre PNRR: Vom discuta fiecare jalon și fiecare țintă în parte, astfel încât să ne asigurăm că vom finaliza toate jaloanele și țintele asumate în acest an
Guvernul pregătește pe ultima sută de metri țintele și jaloanele pentru PNRR. În ședința de guvern de astăzi, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că ritmul pregătirilor pentru PNRR trebuie accelerat și a promis că executivul se va mai întâlni încă o dată până la sfârșitul anului pentru a se asigura că România va primi banii din acest program.
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu: România va beneficia până în 2027 de cea mai mare finanţare europeană obţinută vreodată
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu consideră că în condiţiile în care România va beneficia până în 2027 de cea mai mare sumă obţinută vreodată din finanţări europene, capacitatea ţării noastre de a absorbi fondurile europene devine factorul esenţial al creşterii economice în anii următori.
Dan Vîlceanu: Rezilierea contractului, sancţiunea cea mai drastică atunci când o investiţie din PNRR nu este realizată
Rezilierea contractului este sancţiunea cea mai drastică atunci când o investiţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu este realizată, dar evident că nu ne dorim asta, a declarat vineri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
Negocieri dure în coaliție pe numirea prefecților, buget și certificatul verde. Premierul Ciucă: Luni vom avea o primă formă a bugetului
Negocieri dure în coaliţie. Liderii PNL, PSD și UDMR s-au reunit miercuri într-o nouă ședință a Coaliției. Sunt neînţelegeri pe bugetul de anul viitor, iar împărţirea prefecţilor este în continuare motiv de supărare. Şi în ceea ce priveşte Certificatul Verde apele par tulburi. Pentru că nu s-au pus de acord după mai multe ore de discuții, liderii coaliției au avut marți seara și o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis. Atât premierul Nicolae Ciucă, cât și liderul PNL, Florin Cîțu, au declarat că luni vom avea o primă formă de buget.
Realizarea PNRR, coordonată de premierul Nicolae Ciucă și ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu
Premierul va coordona, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene și un comitet interministerial, implementarea proiectelor și reformelor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliența (PNRR). Prevederea apare în ordonanţa de urgenţă publicată pentru consultare, după ce România a primit avansul de 1,8 miliarde de euro de la Comisia Europeană.
Ciucă: Suntem în urmă cu OUG privind cadrul de implementare a PNRR. Trebuie aprobată cât mai repede
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a atras atenţia miniştrilor că Executivul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR, subliniind că actul normativ trebuie aprobat cât de repede posibil.

