Povestea celui mai mare pod suspendat construit vreodată în România. Experții japonezi l-au proiectat să reziste 120 de ani

Podul de la Brăila trebuia să fie gata încă de acum 2 ani, dar termenul a tot fost amânat din cauza întârzierilor lucrărilor. Au fost probleme cu relocările de utilități, cu predarea amplasamentului și eliberarea autorizațiilor. La construcția impresionantă au fost folosite peste 200 de mii de tone de beton și 81 de mii de kilometri de fir de oțel, cât să înconjoare planeta de două ori.

Cel mai mare pod peste Dunăre, deschis circulației. Klaus Iohannis: Infrastructura de transport trebuie să rămână prioritatea zero. Ne dorim cu toții o Românie mai conectată, cu drumuri mai bune, mai multe și mai sigure

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat joi, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte mai mulţi oficiali ai statului. Podul a fost pus în circulație joi, însă în timpul nopții vor fi restricții pentru demontarea macaralelor.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, cea mai importantă lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani din România, va fi inaugurat joi

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, cea mai importantă lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani din România, va fi inaugurat joi. La ceremonie vor participa mai mulţi oficiali, în frunte cu preşedintele ţării. Circulaţia va fi deschisă pentru toate categoriile de autovehicule tot de mâine, de la prânz.

Podul suspendat de la Brăila, cel mai lung din țară și al treilea din Europa, va putea fi inaugurat pe 6 iulie. Ministrul Sorin Grindeanu a verificat stadiul lucrărilor

6 iulie este ziua din care se va putea circula pe podul suspendat de la Brăila. După teste intense făcute în ultimele zile, a mers și ministrul Transporturilor acolo să vadă stadiul lucrărilor și a confirmat data inaugurării, o amânare cu 10 zile a ultimului termen. Dar nu e totul gata. Motiv pentru care mașinile vor putea circula pe pod doar ziua.

Au fost construite picioarele celui mai mare pod rutier suspendat din țară, dintre Brăila și Tulcea

Cel mai înalt pod rutier suspendat din România, care se construiește între Brăila și Tulcea, începe să prindă contur. Picioarele, înalte de aproape 200 de metri, se pot observa pe cele două maluri ale Dunării. Pentru susținerea întregului ansamblu se vor folosi 81 de mii de kilometri de cabluri de oțel. Practic, ar putea înconjura Pământul de două ori.