poliţie
Un proiect de lege mai permite şi o manifestare mai autoritară a oamenilor legii față de persoanele recalcitrante. Vor crește și valorile maxime ale unor amenzi precum cele legate de refuzul de legitimare sau de organziarea de petreceri private în spațiul public.
Un bărbat și-a înjunghiat soția apoi a provocat intenționat un accident, în care și-a pierdut viața
Un grav accident rutier s-a produs în joi dimineață în județul Vrancea, în localitatea Dumbrăveni.
Pasarelă prăbușită pe șine, la Ploiești. Polițiștii fac cercetări pentru distrugere și semnalizare falsă
O pasarelă de 10 tone s-a prăbușit astăzi pe liniile dintr-o gară din Prahova și doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Vechi de aproape jumătate de secol, gigantul de oțel susținea o țeavă care alimenta cu căldură orașul Ploiești, iar polițiștii caută acum un responsabil. Circulația feroviară a fost închisă. Unele trenuri au avut întârzieri de peste patru ore.
Lipsesc poliţiştii de la ţară după ora 16.00. MAI nu mai acordă sporul de 40 la sută pentru permanență
După ora 16.00, la țară, oamenii nu mai găsesc picior de polițist. Cel puțin în cele 5 comune unde au fost reporterii TVR. Situația a apărut după ce Ministerul de Interne a scos sporul de permanență de 40 la sută acordat polițiștilor. Ministrul Carmen Dan spune că situația este inadmisibilă, în condițiile în care polițiștii primesc ale sporuri în locul celui de permanență.
Angajați ai societății de transport local din Târgu-Jiu, filmați în timp ce primeau bani fără să elibereze bilete
Doi angajați ai societății de transport local din Târgu-Jiu au fost concediați, după ce un călător i-a filmat în timp ce primeau bani fără să elibereze bilete.
Un polițist de frontieră din Maramureș a fost bătut, stropit cu benzină și amenințat cu moartea de contrabandiști de țigări
Un polițist de frontieră din Maramureș a fost bătut, stropit cu benzină și amenințat cu moartea de contrabandiștii de țigări.
Polițiști de frontieră, bătuți de doi bărbați pe care încercau să-i legitimeze
Doi polițiști de frontieră au ajuns la spital după ce au fost bătuți de doi bărbați pe care încercau să-i legitimeze. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri la punctul de trecere a frontierei Sighet.
Parchetul General verifică dosarele lui Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne
Parchetul General verifică cele trei dosare în care este cercetat Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne Carmen Dan. Valentin Rîciu este suspectat de înșelăciune, abuz în serviciu și ultraj.
Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne, e cercetat în trei dosare
Ziua și scandalul în Poliția Română. Un consilier al ministrului de Interne, Carmen Dan, este suspectat de înșelăciune, abuz în serviciu și ultraj. Are detalii despre acest caz reporterul TVR Vlad Ungar.

