poliţişti
În Rusia poliţia face raiduri prin baruri şi restaurante pentru a-i depista pe cei care ignoră restricţiile impuse de autorităţi. Între orele 23.00 şi 6.00 dimineața orice activitate trebuie sistată. Se întâmplă uneori ca polițiștii să facă exces de zel şi se ajunge la violență.
14 persoane, arestate preventiv în cauza privind faptele de corupţie de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto
Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din Suceava au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma percheziţiilor făcute joi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Bani și bunuri de peste 1.000.000 de euro găsiți în genți și găleți, după perchezițiile de Serviciul Permise Suceava
Permise de conducere cumpărate cu 5 și 7 mii de euro. Atât se pare că era tariful plătit de cei care voiau să obțină dreptul de a conduce o mașină, fără să calce prin sala de examen. Totul era pus la cale de un adevărat grup infracțional din care făceau parte polițiști, intermediari și angajați ai Registrului Auto Român din Capitală și șase județe. În timpul perchezițiilor la casele celor suspectați că făceau parte din rețea, oamenii legii au găsit bani ascunși în pereți și chiar în ligheane sau găleți.
Sindicatul Europol: Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00
Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00. Este mesajul reprezentanților sindicatului Europol care comentează în mod ironic o decizie a șefilor IPJ Harghita care au stabilit că polițiștii vor lucra de luni până sâmbătă, între 06:00 și 18:00.
Eveniment privat întrerupt de polițiști într-o comună din Caraș-Severin
În cursul nopții de 21 spre 22 noiembrie, polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid - 19.
Amenzi în a doua noapte cu restricții de circulație
După informări şi avertismente au venit şi primele amenzi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie impuse în timpul nopţii. Poliţiştii le-au dat sancţiuni de peste 300.000 de lei celor care nu au avut declaraţii pe proprie răspundere sau adeverinţe de la angajator prin care să justifice de ce se aflau pe străzi după ora 23.00.
Sighetu Marmației: Petrecere oprită de polițiști, amenzi de 24.000 de lei
Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați sâmbătă seara cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale din Sighetu Marmației se desfășoară un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la prevenirea COVID-19.
Brașov: Târg de vechituri, închis de polițiști. S-au dat amenzi de 15.000 de lei
Polițiștii din Brașov au închis sâmbătă un târg de vechituri și au amendat mai multe persoane, printre care și administratorul târgului. Potrivit unei decizii a CLSU Brașov, funcționarea târgurilor și piețelor, cu excepția celor agroalimentare, este interzisă.
Polițiștii și personalul medical protestează pentru condiții mai bune de muncă. Oamenii legii au manifestat însoțiți de copii
Tot mai multe bresle încep protestele. Joi, polițiștii protestează în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au venit însoțiți de copii, pentru că cer guvernului acordarea indemnizației de 75% pentru părinții care stau acasă, dar și un spor de risc, pentru că sunt în linia întâi a luptei anticovid. Facilitățile prevăzute de lege nu li se aplica și lor, spun sindicaliștii.

