Poliţiştii au ignorat o copilă plină de sânge.

Doi polițiști din Galați au stârnit un val de indignare în întreaga țară. Aceștia sunt acuzați că au ignorat o fată de 14 ani, plină de sânge, posibilă victimă a unei agresiuni sexuale. Agenții au fost filmați cum stăteau în mașină, fără reacție, în timp ce copila, în stare de șoc, se afla chiar lângă autoturismul lor. În jurul ei, mai multe persoane încercau să o ajute. Șefii de la IPJ Galați au declanșat o anchetă. Verificări se fac și la Direcția pentru Protecția Copilului Galați. Vă avertizăm că sunt imagini și detalii cu impact emoțional!

Sebastian Ghiță a scăpat de un dosar penal

Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, a scăpat de un dosar penal. Înalta Curte a luat act de retragerea, de către Secția specială, a apelului în dosarul fostului deputat cu procurorii și polițiștii din Ploiești.

Poliţişti atacaţi cu toporul în noaptea de Paşte, în comuna suceveană Stroeşti. Şi în alte judeţe s-au înregistrat incidente în noaptea de Înviere

Scandal uriaş în noaptea de Paşti în comuna suceveană Stroeşti. Poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de arme pentru a reuşi să stăpânească o familie turbulentă din localitate. Unul dintre bărbaţii agresivi a atacat poliţiştii cu un topor, fiind oprit de aceştia numai după folosirea armamentului din dotare. Şi aceasta nu a fot singura intervenţie a oamenilor legii, în toată ţara fiind efectuate sute de prinderi în flagrant şi chiar depistarea unor persoane date în urmărire.