Preşedintele Poloniei va susţine un discurs în parlamentul de la Kiev

Preşedintele polonez Andrzej Duda a ajuns din nou, duminică, în capitala ucraineană Kiev pentru o vizită de sprijin a ţării angrenate în război cu Rusia, relatează Agerpres, care citează dpa. El va fi, duminică, primul şef de stat care se va adresa parlamentului Ucrainei de la începerea războiului, în urmă cu trei luni, potrivit administraţiei prezidenţiale poloneze de la Varşovia.

Polonia, dispusă să acţioneze ca garant al securităţii Ucrainei

Polonia este dispusă să acţioneze ca garant al securităţii Ucrainei, în cadrul unui posibil tratat de securitate care să deschidă calea păcii cu Rusia, potrivit lui Jakub Kumoch, responsabil pentru politică internaţională la biroul preşedintelui polonez Andrzej Duda, relatează duminică Agerpres, care citează agenţia EFE.

Polonia și țările baltice cer sporirea prezenței NATO pe teritoriile lor

Miniştrii de externe din Estonia, Eva-Maria Liimets, Letonia, Edgars Rinkevics, Lituania, Gabrielius Landsbergis, şi Polonia, Zbigniew Rau, şi-au exprimat vineri la unison, în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Riga, dorinţa ca statele lor să beneficieze de o mai mare prezenţă a NATO, transmite EFE.