Valul de frig siberian afectează și Polonia. Gerul a făcut cel puțin opt victime

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa din cauza valului de ger care a lovit Polonia sâmbătă şi duminică, au anunţat autorităţile din domeniul siguranţei publice. În ultimele zile, s-au înregistrat temperaturi de peste minus 10 grade Celsius ziua, iar noaptea, termometrele au indicat minus 20 grade Celsius.

Preşedintele Poloniei acuză Comisia Europeană că are o poziţie părtinitoare faţă de reformele judiciare din ţara sa

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a susţinut, vineri, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, reformele judiciare promovate în ţara sa, dar criticate de Comisia Europeană. Andrzej Duda a afirmat că aceste reforme sunt bazate pe măsuri similare adoptate de alte state membre ale UE, precum Spania sau Suedia, informează agenţia PAP, citată de Agerpres.