Coloană de fum lângă București. Capitala, din nou sub asediul poluării

Capitala a fost sufocată din nou de un aer otrăvitor. Şeful Gărzii de Mediu Bucureşti spune că senzorii de poluare au indicat vineri seară valori mai mari şi cu 40%. Cel mai probabil, spun cei care luptă pentru protecţia mediului, de vină sunt incendiile de deşeuri și de vegetaţie din Sinteşti, unde, la finalul anului trecut, localnicii i-au luat la bătaie pe comisarii Gărzii de Mediu.

Polonia va plăti Cehiei 45 de milioane de euro drept compensații pentru poluarea generată de o exploatare minieră de la graniță

O neînțelegere pe teme ecologice de la granița dintre Polonia și Cehia a fost rezolvată prin plata de către polonezi a unor compensații pentru consecințele pe care mină din zonă le are asupra mediului. Cazul ajunsese la Curtea Europeană de Justiție, iar în urma acordului, Cehia este așteptată să își retragă acuzațiile.

România are la dispoziție două luni pentru a asigura tratarea corectă a apelor urbane reziduale

Comisia Europeană a cerut miercuri României să respecte cerinţele din Directiva europeană privind tratarea apelor urbane reziduale. Potrivit directivei, oraşele trebuie să pună în aplicare infrastructura necesară pentru colectarea şi tratarea apelor reziduale. Acestea pot pune în pericol sănătatea umană şi pot polua lacurile, râurile, solul, apele de coastă şi subterane.

Medicul Radu Ţincu, la TVR: Astăzi nu mai vorbim despre intoxicaţii acute. Efectele cumulative pe termen lung ale poluanţilor le găsim în cea mai gravă patologie pe care o avem astăzi, cancerul

Astăzi, la Inspiră România, s-a discutat despre alimentele care pot conţine substanţe toxice. Fiecare dintre noi ne dorim să consumăm mai multe legume şi fructe pentru a ne menţine sănătoşi, dar poluarea şi chiar intervenţia omului ne pot aduce în farfurii adevărate bombe pentru organism. Despre aceste subiecte, au discutat profesoara Nastasia Belc, şefa Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, Radu Ţincu, medic primar terapie-intensivă şi toxicologie şi vicepreşedintele ANSVSA Mihai Ponea.

Nu mai suportă zgomotul și praful de cărbune. Localnicii din apropierea Termocentralei Rovinari vor să fie mutați

Sătui de praf de cărbune și gălăgie, zeci de localnici dintr-un sat din Gorj au ajuns la limita răbdării și cer să fie expropriați. Oamenii locuiesc la câteva sute de metri distanță de Termocentrala Rovinari. Sunt exasperați de zgomotul care vine de acolo care, la ultimele măsurători, era aproape dublu față de limitele admise. Până acum, doar câteva case au fost demolate și proprietarii, despăgubiți. Restul încă așteaptă.