Incendiu puternic la un bloc din Contanța. Locatarii, evacuați de pompieri

Incendiu puternic într-un bloc din Constanța. Mai mulţi locatari, dar şi animale de companie au fost evacuaţi de pompieri, după ce flăcările au izbucnit într-un apartament, iar fumul gros a inundat clădirea. Oamenii s-au speriat şi mai multe persoane au reușit să iasă singure din locuințe. Pompierii urmează să stabilească de la ce au izbucnit flăcările.

Klaus Iohannis i-a decorat pe salvatorii români, de Ziua Protecției Civile: "Infrastructura noastră trebuie să fie cât mai rezistentă, iar cetățenii să fie bine informați, pentru a acționa cu calm în astfel de situații"

Militarii, pompierii, medicii, asistenții și voluntarii care au participat la misiunea internațională umanitară din Turcia au fost decorați de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. "Sunteți veritabile modele de solidaritate, altruism și empatie și, de aceea, vă transmit, în numele tuturor românilor, întreaga noastră apreciere și respectul pentru curajul și devotamentul dumneavoastră dovedite în fiecare activitate la care participați, precum și pentru tot sprijinul pe care îl acordați cetățenilor în cele mai dificile momente. Românii se simt în siguranță pentru că le sunteți aproape!", le-a spus șeful statutului salvatorilor români, la ceremonia de la Palatul Cotroceni. TVR Info a transmis LIVE evenimentul.

Incendiu la un spital privat din Cluj-Napoca. Pacienții au fost evacuați și transportați la alte spitale. Clădirea nu avea autorizație de securitate la incendiu

Clipe de groază pentru pacienții unui spital privat din Cluj-Napoca. Aceștia au fost evacuați de urgență azi-noapte după ce flăcările au cuprins o zona laterală a spitalului, iar clădirea s-a umplut de fum. Pacienții au fost transportați la alte spitale și nimeni nu a fost rănit. Clădirea nu avea autorizație de securitate la incendiu, ci doar un aviz dat de ISU. Atenție, sunt informații cu impact emoțional.