13 septembrie, Ziua pompierilor români. Klaus Iohannis: Vă suntem recunoscători pentru sacrificiile uriașe făcute. Nicolae Ciucă: Celebrăm astăzi curajul, devotamentul și tenacitatea

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe comandanții misiunilor românești care au ajutat vara aceasta la stingerea incedniilor de pădure din Grecia și Franța. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Pompierului, sărbătorită pe 13 septembrie. În mesajul său de felicitare, șeful statului a subliniat rolul tot mai important al pompierilor în sistemul integrat de gestionare a situațiilor de urgență. Klaus Iohannis a felicitat și echipa ISU Ilfov, care a obținut locul I la competiția internațională de acordare a primului ajutor 'World Rescue Challenge'.

Un depozit din Pantelimon a fost distrus de flăcări. Zona a fost acoperită de un nor negru și dens de fum

Un depozit de articole din plastic, detergenți și substanțe de curățenie a fost mistuit în noaptea de duminică spre luni de un incendiu puternic în orașul ilfovean Pantelimon. 18 autospeciale de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor. Calitatea aerului nu a fost afectată, deși zona a fost acoperită de un nor negru și dens de fum.

Incendiu la o hală de mobilă de lux din comuna timişeană Ghiroda

Incendiu de proporţii într-un sat din comuna timişeană Ghiroda! O hală de mobilă de lux s-a făcut scrum azi noapte, în doar câteva ore. Flăcările au izbucnit puţin după ora 20 și în câteva minute, focul a cuprins întreaga hala și s-a extins la acoperiș.