pompieri
Incendiul de la Glina a fost localizat fără să existe victime, ci doar pagube materiale, a informat miercuri seara Prefectura Ilfov.
Incendiu la locomotiva unui tren, în Argeș. 20 de persoane s-au autoevacuat. Nu au fost înregistrate victime
Un incendiu a izbucnit, luni, la locomotiva unui tren staţionat în staţia CFR Goleşti din judeţul Argeş, cele 20 de persoane aflate în vagoane autoevacuându-se fără a fi înregistrate victime.
Cei care dau foc miriştilor vor rămâne fără subvenţiile agricole şi vor fi amendaţi. Contravenţiile, de la 1000 la 6000 de lei pentru persoanele fizice până la 50.000 pentru societăţi
Incendierea câmpurilor pentru a le curăţa de buruieni şi de resturi vegetale îi va lăsa pe fermieri fără subvenţiile agricole. Autorităţile îi avertizează pe cei care dau foc miriştilor că sancţiunea se adaugă amenzilor pe care vor fi obligaţi să le plătească. Din cauza secetei prelungite şi a vântului, de multe ori flăcările scapă de sub control, mistuind mii de hectare de păşune, păduri şi chiar case. Pompierii din Harghita intervin zilnic pentru stingerea incendiilor de vegetaţie. Mulţi proprietari de terenuri agricole folosesc această metodă ca să cureţe buruienile.
Anchetă după incendiul din centrul comercial din Capitală. Clădirea, care nu avea autorizație de securitate la incendiu, va fi evaluată de experți
Autorităţile au început o anchetă după incendiul care a distrus în totalitate un centru comercial din sectorul 5 al Capitalei. Acoperișul în flăcări al complexului s-a prăbușit în incintă, în timp ce pereții din sticlă au căzut în exterior.
80 de hectare de pășune și 15 de pădure, mistuite de flăcări. Focul a fost pus de un localnic
Un foc pus de un localnic din comuna buzoiană Cislău a mistuit 80 de hectare de pășune și 15 de pădure. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă din cauza terenului accidentat și a vântului extrem de puternic.
Incendiu de vegetație la câțiva metri de un depozit de gaze
Incendiu mare de vegetație în localitatea dâmbovițeană Bălteni, la câțiva metri de un depozit de gaze
Incendierea miriștei, o practică ilegală. Amenzile pentru cei care dau foc au fost mărite, ministrul Mediului vrea să ia măsuri drastice
Zeci de intervenții ale pompierilor au avut loc la sfârșitul acestei săptămâni pentru stingerea incendiilor de vegetație scăpate de sub control. Autoritățile spun că sunt tot mai multe și sunt necesare măsuri rapide și drastice pentru oprirea celor care nu înțeleg pericolul creat de incendierea vegetației. Ministrul Mediului cere amenzi duble față de cele aplicate până acum.
Incendiu lângă o grădiniță din Pitești pentru copii cu nevoi speciale
Zeci de copii cu nevoi speciale de la o grădiniță din Piteşti au fost evacuați de urgenţă. În clădirea învecinată izbucnise un incendiu, iar flacarile se puteau extinde rapid. Nimeni nu a fost rănit.
Sute de pompieri au grijă de refugiații ucraineni | Maiorul Andrei Grecu: „Ca militari, trebuie să fim serioși cu capul limpede. Ca oameni, ca părinți, e greu să vezi atâtea suflete triste, zdruncinate de ororile războiului ”
Mii de refugiaţi continuă să treacă zilnic graniţa prin Vama Siret. Primii care îi întâmpină când ajung pe pământ românesc sunt pompierii militari. Sunt câteva sute şi vin din toate zonele ţării.

