Program special pentru copii. Multe instituţii importante şi-au deschis porţile de Ziua Copilului

Forfotă mare în cele mai importante instituţii ale statutului. Curtea şi încăperile Ministerului de Interne au fost ore bune neîncăpătoare şi au răsunat ţipetele si râsetele noastre ale copiilor, iar la tribuna Parlamentului au luat cuvântul elevii. Câţiva tineri au fost invitaţi şi la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria. Au participat la o şedinta de Guvern şi au dat mâna cu preşedintele Klaus Iohannis.

Focul încă arde mocnit în hala din Dărăşti, în care erau depozitate arhive

După aproape două zile de când a izbucnit focul, în hala de la Dărăşti încă mai sunt focare. Din depozitul de documente de arhivă nu a mai putut fi salvat nimic. Acolo îşi păstrau datele zeci de firme şi mari companii. Proprietarii halei spun că toate erau asigurate. Există şi acum pericolul ca incendiul să se extindă la halele învecinate. Acoperişul construcţiei s-a prăbuşit şi, în orice moment, pot ceda şi pereţii.

Iulian Rotariu, pompierul care a învins deșertul Sahara

A alergat 250 de kilometri pe dune de nisip, sub soarele arzător al deşertului. Pompierul român Iulian Rotariu s-a întors în ţară, după ce a terminat pe locul al patrulea supermaratonul Sahara. Nu a alergat doar pentru medalie, ci ca să-şi testeze limitele şi să repezinte cauza copiilor autişti din oraşul său - Botoşani.

4 mai - Ziua Internațională a Pompierilor

"Rolul unui pompier astăzi, fie că se află în mediul urban sau rural, fie că este voluntar sau pompier de carieră, este sacrificiul, angajamentul și dedicarea. Luptăm împreună împotriva unui singur dușman - focul - indiferent din ce țară venim, ce uniformă purtăm sau ce limbă vorbim " a spus locotenentul pompier JJ Edmondson și creatorul Zilei Internaționale a Pompierilor.