Prahova
Autorităţile prahovene au emis, vineri seară, mesaje RO-ALERT pentru locuitorii din Breaza şi Buşteni, în urma apariţiei unor urşi pe străzi. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, un urs a apărut pe Strada Salcâmilor din Breaza, o zonă frecventată de către animalele sălbatice, iar la Buşteni, prezenţa unui urs a fost semnalată lângă magazinul Lidl.
Căpșuni la prețul de anul trecut, la 15 km de Ploiești
Căpșuni pe săturate, mâncate direct din câmp sau culese personal pentru acasă. Este oferta unui prahovean care vrea astfel să valorifice la maximum plantația pe care o deține. Fructele sunt bio, crescute fără substanțe chimice și din soiurile cele mai alese.
FOTO O turistă cu încălțăminte de oraș a rămas în șosete în zăpadă de un metru, pe traseul Babele-Crucea Eroilor. Salvamontiștii avertizează asupra echipamentului necorespunzător purtat pe munte
O femeie a fost salvată de pe traseul Babele-Crucea Eroilor după ce a urcat pe munte în ghete de oraș, i s-a rupt talpa și a fost nevoită să înainteze prin stratul de zăpadă de un metru în șosete. La scurt timp după intervenția salvamontiștilor, aceștia au salvat o a doua femeie, care purta încălțăminte de vară.
Prahova: Percheziţii la persoane bănuite de furt din societăţi comerciale şi din auto şi viol
Poliţiştii din Ploieşti efectuează miercuri dimineaţă 9 percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti şi în 2 comune din judeţul Prahova, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi din auto şi de viol.
Incendii puse intenţionat în centrul Ploieştiului, în apropierea sediilor unor operatori de telefonie, TV şi internet
Trei incendii au fost puse intenţionat, marţi seară, în zona centrală a municipiului Ploieşti, în apropierea sediilor unor operatori de televiziune, internet şi telefonie, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Prahova: Pârtii şi instalaţii noi pe domeniul schiabil Sinaia
Trei noi pârtii şi o nouă instalaţie de teleschi vor funcţiona în acest sezon pe domeniul schiabil Sinaia, în zona golului alpin.
Prahova: Microbuz cu 17 elevi implicat într-un accident. A fost activat Planul roşu de intervenţie
Un microbuz şcolar în care se aflau 17 elevi a fost implicat, luni, într-un accident rutier în zona localităţii Drăgăneşti, autorităţile declanşând Planul roşu de intervenţie, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
APDT Prahova: Tarife între 800 de lei şi 5.310 lei pentru sejururile de Crăciun la Sinaia şi Buşteni
Preţurile pachetelor de Crăciun în staţiunile Sinaia şi Buşteni de pe Valea Prahovei variază între 800 de lei şi peste 5.000 de lei în funcţie de unitatea de cazare şi numărul nopţilor, arată datele transmise, luni, de Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Turismului (APDT) Prahova.
Verificări la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova privind posibile nereguli la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri
O comisie din cadrul Jandarmeriei Române se află, marţi, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, pentru a efectua verificări după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la posibile nereguli înregistrate la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri.

