Traian Berbeceanu: Voi rămâne prefect până în ultima zi de mandat

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri că va rămâne în funcţie şi îşi va face datoria până în ultima zi de mandat. Reamintim că săptămâna aceasta coaliția de guvernare a împărțit funcțiile de reprezentanți ai executivului în teritoriu, iar Prefectura București a revenit USR-PLUS. Imediat, Berbeceanu a anunțat pe Facebook că pleacă de la conducerea instituției. Dacian Cioloș i-a dat însă replica: "Ştiu că Berbeceanu e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece".

Inspectoratul Școlar al Municipiului București cere prefectului convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență

Inspectoratul Școlar al Municipiului București cere Prefectului să convoace luni Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a hotărî scenariul de funcționare a unităților de învățământ pentru următoarele 14 zile. ISMB anunță că rata de incidență la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3 la mia de locuitori.

Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a depus jurământul

Bucureștiul are un nou prefect. Traian Berbeceanu a preluat funcția în cadrul unei ceremonii neobișnuite pentru numirea unui nou reprezentant al guvernului în teritoriu. În numai câteva zile, fostul polițist a devenit din pensionar, înalt funcționar public. Un lucru care a iscat dezbateri interesante în spațiul public.

Tratarea la domiciliu a asimptomaticilor, sub supravegherea medicilor de familie, zilele libere pentru părinți și un nou prefect pentru Capitală - teme ale ședinței de guvern de joi

Membrii Cabinetului Orban se întrunesc joi, de la ora 18.00, în ședință de guvern. Decizii esențiale sunt așteptate de părinți, în contextul în care tot mai multe școli intră în scenariul roșu de funcționare, dar mai ales de medicii din spitalele COVID, care ar urma să fie sprijiniți de medicii de familie în urmărirea la domiciliu a stării asimptomaticilor și a pacienților infectați cu coronavirus care nu prezintă comorbidități. Tot astăzi va fi anunțat numele unui nou prefect pentru Capitală, după bâlbele decizionale ale lui Gheorghe Cojanu.

Închiderea școlilor, a restaurantelor și purtarea obligatorie a măștii pe stradă. Capitala așteaptă decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Între timp, elevii merg la ore

Premieră nedorită pentru România, dar imposibil de evitat în actualele condiţii. Bucureştiul a depăşit pragul critic de 3 infectări la mia de locuitori, ceea ce plasează capitala, cel puţin teoretic, în scenariul roşu, cu măsuri stricte - de la închiderea şcolilor, a restaurantelor şi a sălilor de spectacole până la purtarea obligatorie a măştii şi pe stradă. Restricţiile suplimentare ar putea intra în vigoare de marţi, în funcţie de decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa că luni elevii merg la şcoală.