Președinte Ucrainei Volodimir Zelenski, la luptă în stradă: Suntem încă în Kiev. Ne protejăm independența, statul nostru

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat un videoclip de pe străzile din Kiev, după zvonurile din presa rusă că ar fi fugit din capitală. „Suntem cu toții aici”, a spus el, înconjurat de consilieri cheie și de prim-ministrul său. „Ne protejăm independența, statul nostru. Și vom continua să facem acest lucru”.

LIVE TEXT A doua zi de asalt în Ucraina: A început lupta pentru Kiev.

Războiul din Ucraina continuă a doua zi cu explozii puternice în Kiev și în jurul capitalei Ucrainei. Rușii au preluat controlul în sudul Ucrainei, Cernobîl și Insula Șerpilor. Populația pleacă masiv din Ucraina, iar graniţele României au fost luate cu asalt de refugiaţi. NATO a anunțat că desfăşoară elemente ale forţei sale de reacţie rapidă şi va continua să trimită arme Ucrainei. Între timp, preşedintele Ucrainei cere insistent ca Europa să ia atitudine şi i s-a adresat din nou lui Putin: Să ne așezăm la masa negocierilor pentru a opri moartea oamenilor.

Trei linii de asalt asupra Kievului. Oficiali americani ai Apărării: Asistăm la o fază inițială a invaziei. Potrivit analizei noastre, intenția lui Putin este să decapiteze practic executivul și să instaleze propria metodă de guvernare

Atacurile care au fost declanșate de joi dimineață, de la ora 05.00, în Ucraina, sunt parte a unei faze inițiale de invazie, a indicat un oficial american al Apărării cu scurt timp înainte de un anunț al Casei Albe pe tema situației din Ucraina.

Biden: Vom limita abilitatea Rusiei de a face tranzacții în dolari, euro, lire, yeni. Putin va fi paria pe scena internațională. El vrea să restabilească fosta Uniune Sovietică, vrea un imperiu. Ambițiile lui, contrare cu lumea

Putin este agresorul. Putin a ales acest război, iar acum el și țara lui vor suporta consecințele. Putin va fi paria pe scena internațională, iar fiecare stat care îl sprijină va fi pătat prin asociere. Nu a fost niciodată vorba despre vreo îngrijorare legitimă legată de securitate din partea lui Putin, a fost mereu vorba despre agresiune pură, de dorința lui de a avea un imperiu cu orice mijloace necesare. Acțiunea sa trădează o viziune sinistră pentru viitorul lumii noastre, una în care națiunile iau cu forța ceea ce își doresc. Sunt câteva dintre afirmațiile puternice făcute de președintele Statelor Unite, Joe Biden, la prima conferință de presă organizată după ce Rusia a invadat Ucraina. Liderul de la Casa Albă a anunțat noi sancțiuni la adresa Moscovei, dintre care se distinge ca amploare cea privind limitarea abilității Rusiei de a face tranzacții în dolari, euro, lire și yeni. De asemenea, o altă sancțiune importantă privește exporturile.