Ilie Dragne, sub control judiciar. Administratorul fermei de porci care a aparţinut fiului şefului PSD a fost eliberat

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci din Teleorman, reţinut ieri în dosarul de evaziune fiscală de 9 milioane de euro, va fi cercetat sub control judiciar. E decizia magistraţilor după ce ieri Dragne a fost reţinut pentru 24 de ore. Mandatul a expirat la ora 14.00. Încă 8 persoane au fost reţinute azi noapte după audieri maraton. Toate au fost eliberate.

Relu Fenechiu a fost eliberat condiţionat

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost eliberat pentru bună purtare, pentru faptul că a scris mai multe cărţi şi a predat cursuri deţinuţilor din penitenciar. Fenechiu a efectuat trei ani şi jumătate din pedeapsa de cinci ani şi şase luni.

Prejudiciu nerecuperat în dosarul ICA. ANAF a recuperat 40 de milioane de euro din totalul de peste 100 de milioane

Statul român a recuperat 40 de milioane de euro din prejudiciul total de peste 100 de milioane de la Dan Voiculescu și ceilalți condamnați în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Informațiile provin dintr-un document intern al ANAF, citat de Centrul pentru Investigații Media. Ieri, Dan Voiculescu a fost eliberat condiționat din închisoare.

Secureanu: Recunosc faptele, pe care le regret. Doresc să acopăr prejudiciul, pentru a demonstra buna mea credință

Fostul director al Spitalului ''Malaxa'' Florin Secureanu i-a rugat, luni, pe magistrații de la Curtea de Apel București să-l elibereze din arestul preventiv, arătând că și-a recunoscut în totalitate faptele și, pentru a demonstra buna credință, este dispus să-și vândă un imobil pentru a acoperi o parte din prejudiciul care i se impută, scrie Agerpres.