Dacian Cioloș: Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate. Săptămâna viitoare vom propune un guvern în Parlament

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a anunțat vineri că săptămâna viitoare USR va merge cu un program de guvernare în Parlament și a făcut un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, pentru că România are nevoie de un guvern cu puteri depline. Declarațiile au venit după ce o a doua rundă de negocieri între USR, PNL și UDMR a fost anulată, în urma deciziilor luate la ședința PNL.

Întâlnirea dintre Dacian Cioloș şi liderii PNL și UDMR a fost anulată. Florin Cîțu: Este responsabilitatea USR și a lui Dacian Cioloș să formeze o majoritate. PNL solicită USR să aibă întâi negocieri cu AUR și PSD

PNL îi cere premierului desemnat Dacian Cioloş să negocieze cu PSD şi AUR pentru formarea majorităţii necesare pentru învestirea Guvernului, a declarat, vineri, preşedintele liberalilor, Florin Cîţu. După aceste declarații, USR a anunțat că întâlnirea dintre premierul desemnat, Dacian Cioloş, şi liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale a fost anulată. La rândul său, Dacian Cioloș a anunțat că săptămâna viitoare USR va merge cu un program de guvernare în Parlament și a făcut un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, pentru că România are nevoie de un guvern cu puteri depline.

Cioloș despre ipoteza în care PNL ar fi de acord cu refacerea coaliției, dar cu premier liberal: Discutăm cu dacă și cu parcă. Utopic deocamdată e să vorbim de un alt premier PNL, pentru că avem premier desemnat

Invitat la Tema zilei și întrebat dacă ar fi dispus să se retragă în cazul în care PNL ar fi de acord cu refacerea coaliției, dar cu un premier liberal, altul decât Florin Cîțu, Dacian Cioloș a subliniat că există deja un premier desemnat, care propune și o soluție pentru refacerea coaliției. "Utopic deocamdată e să vorbim de un alt premier PNL, pentru că, deocamdată, avem un premier desemnat de președintele Iohannis", a răspuns Dacian Cioloș.