ITALIA | Silvio Berlusconi, din nou spitalizat

Miliardarul şi fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost spitalizat pentru a doua oară în două săptămâni, a declarat miercuri o sursă din partidul său, Forza Italia (FI), potrivit AFP.

Parlamentari de la PSD și AUR, surprinși luni noaptea în timp ce votau bugetul și pentru colegii absenți

Dezbaterile pentru buget din plenul Parlamentului începute ieri după amiază s-au transformat într-o adevărată ceartă pe bani, cu atacuri politice și jigniri între aleșii Puterii și Opoziției. Unii parlamentari au împărțit în sala păpuși şi au strigat că e nevoie de alocaţii mai mari. Alții au fost prinși în flagrant în timp ce votau și pentru colegii absenți. Discuțiile s-au prelungit până după miezul nopții și au fost reluate astăzi, când este programat și votul final.

Bugetul de stat a fost votat în Parlament cu 234 de voturi pentru și 170 împotrivă. Premierul F. Cîțu: Faptul că bugetul a trecut fără amendamente arată că suntem o coaliție unită

După întârzieri, certuri și atacuri politice, bugetul de stat pentru acest an a trecut de votul final în Parlament. Este pentru prima dată când propunerea făcută de Guvern iese din dezbaterile senatorilor și deputaților fără modificări. Niciunul dintre amendamentele depuse de Opoziție nu a fost adoptat. După vot, premierul Florin Cîțu a spus că "este un buget bun, echilibrat, cu care începem reconstrucția României, și nu poți face acest lucru decât prin reformă și investiții".

Bugetul, în Parlament. Premierul F. Cîțu: Începem reforma în toate cotloanele statului român! M. Ciolacu (PSD): Anexa 703, direcționată doar pentru anumite partide

Atacuri politice şi acuzaţii la dezbaterile pentru buget din Parlament. Proiectul de lege a trecut de comisii fără nicio modificare şi cu amendamentele Opoziţiei respinse. Aşa că, la discuţiile din plen, parlamentarii PSD şi AUR au răbufnit. În timp ce premierul Florin Cîţu susţinea proiectul de la tribună, unii dintre parlamentari au împărţit în sală păpuşi şi au strigat că e nevoie de alocaţii mai mari.

Bugetul pentru anul 2021, în focul dezbaterilor din Parlament

Ajuns cu întârziere în Parlament, bugetul acestui an a intrat în focurile dezbaterilor din comisii. Şi a primit avize pe repede înainte, chiar dacă Opoziţia a depus sute de amendamente. Coaliţia de la Guvernare a respins propunerile celorlalte partide. Aşa că discuţiile au fost aprinse. Premierul şi-a lăsat miniştrii să îşi susţină singuri cauza în faţa parlamentarilor.