preoţi
De Crăciun primim cu toţii lecţii de bunătate şi alegem, cu speranţă şi generozitate, să îi răsplătim încă odată pe cei cărora vrem să le spunem Mulțumesc. După un an în care pe primul plan a fost lupta cu virusul, cu izolarea, cu suferinţa şi durerea, merită odată în plus să îi revedem, la TVR 2, pe cei care reuşesc prin bine să schimbe viaţa celor din jur. Chiar şi cu putin, Tu faci sărbătoarea! Biserica este şi o școală a faptelor bune. Rugaciunea adună oamenii şi le aduce gânduri bune, împlinire sufletească şi ne îndeamnă nu doar să fim mai buni ci și să împărţim bunătatea. Copiii au nevoie de îngeri, iar preoţii ştiu cel mai bine acest lucru. Şi îi pot face şi pe alţii să devină mesageri ai împărăţiei îngerilor.
Preoții vor putea vizita enoriașii o singură dată: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Ei sunt sfătuiți să nu intre în casele oamenilor
Preoţii vor putea să viziteze enoriaşii din Capitală ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Prefectura Bucureşti, împreună cu reprezentanţii cultelor au decis că nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
Gest umanitar în Postul Crăciunului. Preoți, enoriași și apropiați ai bisericii din orașul vrâncean Panciu au decis să doneze sânge
Mobilizare generală la donare de sânge! Peste 100 de preoți, enoriași și apropiați ai bisericii din orașul vrâncean Panciu au decis să facă gestul salvator. Acțiunea a venit într-un moment extrem de dificil pentru Centrul de Transfuzii Sanguine din Focşani, asta pentru că este o acută lipsă de sânge.
Mirel Bănică, doctor în științe politice al Universității din Geneva: Biserica știe că “riscă” mult în ochii celor care o critică cu astfel de “proceduri” terapeutice, dar nici nu poate abdica de la menirea sa istorică și teologică
Mirel Bănică a parcurs numeroase stagii de cercetare la Universitatea Laval din Canada și la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În prezent este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Printre alte volume semnate, se numără și „Fals jurnal de căpșunar”, „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România”.
În Vinerea Patimilor, preoții au început să împartă Paștile
Creștinii ortodocși se află astăzi în Vinerea Mare. Una dintre cele mai triste zile din cursul anului bisericesc, deoarece sunt rememorate patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce pentru a răscumpără păcatul strămoșesc. Tot astăzi, în contextul expidemiei coronavirus, preoții ajutați de voluntari au dus Sfintele Paști credincioșilor.
Ajutor în vremuri de criză. Preoții de la biserica Iancu Vechi Mătăsari din Capitală sprijină familiile nevoiașe
Încep să simtă efectele indirecte ale pandemiei tot mai multe familii. Au venituri mai mici sau nesigure, facturi de achitat și abia fac față situației. Preoții arată în aceste săptămâni că rostul Bisericii este și acela de a-i ajuta pe cei aflați în nevoi.
Patriarhia Română îndeamnă credincioșii la rugăciune comună, de la casele lor, în contextul pandemiei
Patriarhia Română îi îndeamnă pe credincioși să se roage, la casele lor, miercuri, de Buna Vestire, la ora 12.00. Clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute.
Liturghie şi spovedanie în limba engleză la Episcopia Romano-Catolică din Iaşi
Premieră la Iaşi. Preoţii de la Episcopia Romano-Catolică vor oficia liturghii în limba engleză. Totodată, au pus la punct un sistem de spovedanie, tot în engleză.
Pelerinajul la Sfânta Parascheva, la final. Racla cu sfintele moaște este din nou în Catedrala Mitropolitană
Zilele acestea, peste 150 de mii de credincioşi s-au rugat la Iași, la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Racla a fost reintrodusă, luni seară, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, după cele cinci zile în care a stat spre închinare în baldachinul special amenajat în curte. Timpul maxim de asteptare a fost de 18 ore.

