Dumitru Buzatu a fost reținut sâmbătă dimineață de procurorii DNA. Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, prins în flagrant când primea 1,25 milioane de lei mită
Cu două ore înainte de miezul nopții, anchetatorii au început perchezițiile în casa lui Dumitru Buzatu, din comuna vasluiană Ștefan cel Mare. Totul după ce, în aceeași seară, fusese prins în flagrant de procurorii anticorupție, cu o sumă mare de bani, pretinsă mită, de la un om de afaceri din Cluj.

