Îndemnuri la mobilizare în PSD, lansate în ședințe lungi, nu tocmai liniștite. Liderii din teritoriu și-au spus nemulțumirile. S-a pus pe hârtie strategia pentru perioada următoare

Social democrații fac strategii înainte de alegerile prezidențiale. Vor să îl dea în judecată pe șeful statului pentru afirmația "guvernul este corupt" şi vor sesiza CCR dacă președintele nu numeşte interimari la ministerele rămase libere după demisiile celor de la ALDE. Şedințele de la Mamaia nu au fost foarte liniştite, iar Viorica Dăncilă le-a cerut colegilor să nu mai facă bisericuţe.

Viorica Dăncilă: "Legat de afirmația președintelui că guvernul este corupt, vom acționa în judecată". PSD așteaptă decizia șefului statului în cazul ministerelor părăsite de ALDE

Viorica Dăncilă crede că nu există niciun motiv pentru care guvernul trebuie să ajungă urgent în Parlament pentru remaniere, din moment ce interimatul pentru posturile vacante de ministru este de 45 de zile. PSD așteaptă o decizie a preşedintelui Iohannis în cazul ministerelor părăsite de ALDE. Dacă numirile vor fi refuzate, atunci va fi sesizată din nou Curtea Constituţională. PSD vrea să depună şi o plângere penală împotriva preşedintelui. Viorica Dăncilă consideră de neacceptat afirmaţia că guvernul este corupt. A fost stabilit şi un calendar al liderilor din teritoriu care trebuie să compenseze efectele ieşirii ALDE de la guvernare.

Viorica Dăncilă este noul președinte PSD. Eugen Teodorovici a câștigat funcția de președinte executiv. Mihai Fifor va fi secretar general

PSD a ales: Viorica Dăncilă este președintele partidului! O premieră pentru social-democrați, care până acum nu au mai votat o femeie pentru această funcție. Ea face echipă la conducere cu Eugen Teodorovici, președinte executiv, și cu Mihai Fifor, secretar general. Se poate spune că nu au fost surprize la Congresul extraordinar al PSD, generat de intrarea la închisoare a lui Liviu Dragnea. Dar nu au lipsit nici câteva momente tensionate. Marian Oprișan, de exemplu, a fost huiduit la scenă deschisă.

Ședință a Comitetului Executiv Național al PSD. Au fost validate candidaturile pentru funcţiile de conducere din partid. Eugen Teodorovici s-a retras din cursa pentru președinte executiv

Comitetul Executiv al PSD a validat candidaturile pentru Congresul extraordinar de sâmbătă. 4 mii de delegați se vor reuni la Sala Palatului. Social democrații își vor alege primii trei lideri ai partidului: președintele, președintele executiv și secretarul general. Liderii din teritoriu lasă mână liberă colegilor să voteze pe cine doresc în echipa de conducere. Le dau totuși o indicație: să îi aleagă pe cei care au capacitatea să "ridice partidul" .

Dragnea, discurs în fața socialiștilor. Președintele PSD a vorbit la congresul PES despre nevoia de schimbare a UE. "Nu vrem corupți în familia socialiștilor!" - reacție în sală

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a spus delegaţilor la Congresul Socialiştilor Europeni că Uniunea Europeană are nevoie de o schimbare. Liderul PSD le-a povestit cum au crescut şi vor mai creşte pensiile în România, şi cum dreapta a distrus valori, speranţe, destine, dar şi încrederea în proiectul european.

Mobilizare în PSD după acuzațiile Gabrielei Firea. Vor fi organizate alegeri pentru șefia filialelor cu președinte interimar, inclusiv la București, unde interimar e primarul general

Val de luări de poziții în PSD după atacurile Gabrielei Firea. Liderii social democrați vorbesc despre libertate de exprimare, dar și despre unitatea fără cusur a formaţiunii. După ce a decis prin vot să o păstreze pe Carmen Dan la Ministerul de Interne, în ciuda propunerii de demitere venite de la Gabriela Firea, PSD a decis să organizeze alegeri pentru șefia filialelor cu președinte interimar. Inclusiv la București, unde este interimar chiar primarul general!