preţ aur
Aurul câștigă teren când vine vorba de investiții. Cine a pariat până acum pe metalul prețios are de unde să scoată profit, dacă vrea să-l transforme în bani. În România, gramul de aur se vinde cu cel puțin 280 de lei, un preț mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Specialiștii recomandă, însă, prudenţă. Cei care le cumpără pentru profit trebuie să se asigure că au şi cui să le vândă. Şi încă un sfat: faceţi astfel de achiziţii doar din magazine autorizate!
Prețul barilului de țiței se apropie de 100 de dolari, după ce Vladimir Putin a ordonat armatei ruse "să menţină pacea" în estul Ucrainei. Este un maxim al ultimilor 7 ani
Prețul barilului de petrol a crescut la 97 de dolari după ce Vladimir Putin a anunțat că trimite trupe în regiunile separatiste din Ucraina. Este maximul ultimilor 7 ani. În scurt timp vom vedea scumpiri și în benzinării, dacă escaladează conflictul militar. Analiştii consideră că doar o intervenţie a guvernului poate tempera creşterea preţurilor pentru carburanţi.
Italia: Căutători de aur în albia râului Elvo
Râul Elvo, din nordul Italiei, este ultimul El Dorado de pe continent - și sunt oameni care se îndreaptă și acum spre această destinație cu speranța că se vor îmbogăți peste noapte sau doar din pasiune pentru râvnitul metal galben-aurul.
Preţul cuprului a urcat la cea mai ridicată valoare din ultimul deceniu
Cotaţia cuprului a ajuns luni dimineaţa la 9.650 de dolari pe tonă la London Metal Exchange, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ca urmare a aşteptărilor că oferta va fi limitată pe măsură ce revenirea economiei mondiale va lua viteză, transmite Bloomberg.
Efectele pandemiei: Băncile centrale au început să vândă aur
Băncile centrale au vândut aur pentru prima dată în ultimul deceniu. Rusia a vândut aur pentru prima dată în ultimii 13 ani.
Aurul, cea mai sigură investiție în timp de criză
De teamă unei crize economice majore, provocată de pandemie, populația planetei a început să cumpere aur. Așa se asigură că banii puși deoparte nu se vor devaloriza. Asta a dus la valori record pentru uncia de aur care a ajuns să coste și 2000 de dolari.
Pandemia a făcut să explodeze prețul aurului în Pakistan
Pandemia de coronavirus afectează şi piaţa tradiţională de bijuterii pentru nuntă, din Pakistan. Multe familii, care se pregătesc pentru fericitul eveniment, nu mai investesc în aur şi preferă să închirieze podoabele necesare ceremoniei, sau să cumpere surogate.
Prețul aurului a atins un nivel record, pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei
Preţul aurului a crescut semnificativ luni, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus va încetini ritmul redresării economiei mondiale, dar și în contextul tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China, transmit agențiile DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.
Austriecii cumpără cantități uriașe de aur
Ca de obicei în vremuri de criză și instabilitate, aurul e valoarea de refugiu. În Austria sunt cozi lungi la monetărie, iar vânzările pe internet pur și simplu au explodat. În alte părți de lume însă, atrași de prețul mare la care a ajuns aurul, cei care au probleme financiare vând masiv.

