preţ motorină
Motorina s-a ieftinit semnificativ în ultima perioadă şi a ajuns să coste mai puţin decât benzina. Litrul se vinde, în medie, cu 4 lei şi 31 de bani, dar preţurile pot fi chiar mai mici de atât. Asta după ce în lunile anterioare motorina a fost mai scumpă.
Țițeiul mai scump aprinde prețurile carburanților. Analiștii nu exclud ca scumpirea să se reflecte și la raft
Prețurile mici ale carburanților din perioada stării de urgență încep să devină amintire. Benzina și motorina s-au scumpit continuu de la începutul verii. Distribuitorii pun noile tarife mai ales pe seama scumpirii barilului de petrol cu peste 30%, în ultimele luni. Analiștii nu exclud un efect în lanț odată cu venirea toamnei.
Prețuri mai mari la pompă. Barilul de petrol e mai scump, iar cererea de benzină și motorină crește după relaxarea restricțiilor
Am avut luni de zile în care prețurile la motorină sau la benzină au scăzut constant. În ultima perioadă însă, scumpirile sunt la ordinea zilei. Barilul de petrol la nivel internațional este mai scump și asta se simte la pompă. În plus, susțin analiștii economici, cererea de benzină și motorină e tot mai mare. Se întâmplă odată cu ridicarea unor restricții impuse la începutul crizei sanitare. În plus, marile țări producătoare au luat decizia să scadă producția de țiței.
Carburanții s-au scumpit cu până la 6 bani. Creșterea prețului per baril a fost transmisă la pompă
Prețul carburanților a crescut, în medie, cu între 2 și 6 bani pe litru, în această săptămână, reiese din datele centralizate de Monitorul Prețurilor și preluate de Mediafax. Catalizator probabil al majorării a fost creșterea cotațiilor internaționale ale barilului din cauza situației tensionate din Orientul Mijlociu.
Carburanţi mai ieftini, de la anul. Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanți
Carburanții s-ar putea ieftini de la 1 ianuarie. Parlamentarii vor să elimine supraacciza de 7 eurocenți, care a fost introdusă în prețul benzinei și motorinei, ultima oară în 2017. Comisia de buget a Camerei Deputaților a aprobat eliminarea supraaccizei la carburant. Decizia finală ar urma să fie luată miercuri, în plenul Camerei Deputaților.
Prețuri mai mari la pompă. Un plin de carburant costă acum mai mult cu 23 de lei, în medie, față de începutul anului
Carburanții s-au scumpit din nou în septembrie. Cel mai mult a crescut prețul motorinei standard, care se vinde acum cu aproape 6 lei pe litru în stațiile din București. Reprezentanții companiilor petroliere pun scumpirile de la pompă pe seama evoluției barilului de țiței, dar și a cererii mai mari de motorină pentru lucrările agricole din toamnă și pentru încălzire. De altfel, un plin de carburant costă acum mai mult în medie cu 23 de lei față de începutul anului.
Președintele Consiliului Concurenței, despre prețul carburanților: Propunem guvernului o măsură ca în Germania sau Austria, unde companiile majorează tarifele în același timp
Consiliul Concurenţei propune guvernului introducerea pe piaţa carburanţilor a unui sistem similar cu cel din Austria şi Germania, unde toate companiile petroliere stabilesc preţurile în acelaşi timp, a declarat pentru Agerpres Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Preţurile carburanţilor "se aprind" iar. Un plin costă, în medie, cu 23 de lei mai mult față de începutul anului
Vești proaste pentru șoferi! Benzina și motorina continuă să se scumpească. Litrul de carburant este deja cu aproape 10 la sută mai scump față de începutul de an. Consiliul Concurenței caută soluții ca să-i determine pe distribuitorii de carburanți să scadă prețurile. Astfel, pe șoselele de mare viteză ar putea fi interzisă prezența unui singur lanț de benzinării.
Benzina și motorina ar putea trece de 6 lei/litru. Cotația ţiţeiului a atins cel mai mare nivel din ultimii 4 ani
Aşteptaţi-vă la noi scumpiri la pompă. Cotația ţiţeiului vândut pe piaţa din Londra, în funcţie de care se stabilesc şi preturile din România, a atins cel mai mare nivel din ultimii 4 ani, iar tendinţa de creştere ar putea continua. Aşa încât nu doar motorina, ci şi benzina din România ar putea depăşi pragul de 6 lei pe litru, în următoarea perioadă.

