6000 de cereri pentru programul "Tomata". Legumicultorii nu se înghesuie la subvenții

Legumicultorii nu se înghesuie anul acesta la subvenții! Pentru culturile de roșii și usturoi încă se mai pot depune cereri. Cei care au solarii scot deja roşii pe piaţă. Iar producţia subvenţionată trebuie să fie pe tarabe până la jumătatea lunii iunie. Înscrierile făcute până acum acoperă doar jumătate din suma alocată subvenţiilor.

“Programul tomata” continuă şi anul acesta

“Programul tomata” continuă şi în acest an, dar cu unele modificări. Ca să se asigure că roşiile care vor ajunge pe mesele românilor sunt sănătoase, Ministerul Agriculturii vrea să ştie ce cantitate de tratamente pentru protecţia plantelor folosesc producătorii. În plus, beneficiarii programului nu vor mai putea vinde legumele după 31 mai.