protest piaţa victoriei
Piaţa Victoriei a fost din nou ocupată de sute de protestatari. Ei s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a manifesta faţă de modificarea legilor justiţiei. Totul s-a petrecut după modelul iniţiat la începutul anului, atunci când faimoasa Ordonanţă 13 a scos mii de oameni în faţa guvernului. Traficul rutier în Piaţa Victoriei a fost blocat de manifestanţi. Nu s-au înregistrat incidente.
"Ați reușit, ne-ați unit!" | Contract România, o platformă pentru susținerea luptei împotriva corupției
"#Rezist" a devenit simbolul protestelor a sute de mii de români care s-au opus corupţiei în zeci de oraşe din întreaga lume. Astăzi, pornind de la cele mai emoţionante poveşti din Piaţa Victoriei, 9 grupuri civice au constituit reţeaua naţională "Contract România". Vor să reprezinte interesele tuturor românilor şi să susţină lupta anticorupţie.
Plenul Senatului a votat retrimiterea la Comisia Juridică a proiectului de lege privind grațierea
Legea graţierii a nemulţumit pe toată lumea, aşa că senatorii jurişti o vor analiza din nou. De altfel, chiar preşedintele Comisiei, Şerban Nicolae, a recunoscut că legea nu aduce nimic bun. În schimb, lui Şerban Nicoale, cel mai probabil, graţierea îi va lua ceva: funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului. Liviu Dragnea s-a arătat extrem de nemulţumit de prestaţia lui Nicolae şi a senatorilor PSD din comisia respectivă.
Protest în ploaie în Capitală, față de legea grațierii. Mesajul manifestanților: NU grațierii corupților!
Vremea rea şi ploaia au dat peste cap planurile celor care voiau să protesteze în Piaţa Victoriei şi la Parlament faţă de graţierea corupţilor. Oamenii şi-au anunţat acţiunea pe reţelele de socializare, de teamă că amendamentele respinse până la urmă în comisia juridică ar putea totuşi să treacă la votul din plenul Senatului.
Premierul, împotriva grațierii corupților. "Nu susțin și nu susține nici guvernul aceste lucruri"
Din Israel, unde se află în vizită oficială, șeful executivului declară încă o dată că este împotriva grațierii celor condamnați pentru fapte de corupție.
Liviu Dragnea: Dezaprob categoric votul din Comisia Juridică de la Senat
"Dezaprob categoric votul din Comisia Juridică de la Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind grațierea faptelor de corupție", a scris miercuri seară președintele PSD pe pagina sa de Facebook.
Proteste după votul privind grațierea faptelor de corupție. "Domnilor parlamentari, nu se poate așa ceva!". Răspunsul lui Șerban Nicolae
Corupţii sunt tot mai aproape de graţiere. O combinaţie între amendamentele depuse de Şerban Nicolae şi Traian Băsescu a fost adoptată în Comisia juridică a Senatului. Ar putea astfel scăpa de pedeapsă cei care au dat sau au luat mită, au facut trafic de influenţă sau au cumpărat influenţă. Pe Facebook au apărut imediat chemări la proteste, iar în Piața Victoriei s-au adunat miercuri seară peste o mie de persoane. "Ieșirea în stradă este una din puținele soluții care ne-au rămas", a subliniat unul dintre tinerii din piață. Invitat în platoul emisiunii România 9, senatorul PSD Șerban Nicolae le-a răspuns celor intervievați de Alexandru Costache, jurnalist Știrile TVR.
Nou protest în Piaţa Victoriei
Bucureştenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au ieşit în stradă. Punctul de întâlnire este cel tradiţional: în faţa Guvernului. Acolo este şi Marius Popescu.
Proteste în Bucureşti şi în ţară. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, împotriva Legii graţierii
Noi proteste în Capitală şi în ţară. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au anunţat că ies în stradă împotriva Guvernului, dar şi a Parlamentului, care dezbate proiectul de Legii graţierii. În Bucureşti, oamenii au pornit în marş pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei.

