protest piaţa victoriei
Procurorul general, Augustin Lazăr, consideră că modificările care vor fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală nu trebuie să fie unele discreţionare, ci rezultatul viziunii unor specialişti în domeniu, transmite Agerpres.
Proteste de o amploare fără precedent în România. Sute de mii de oameni au cântat Imnul în Piaţa Victoriei. Proteste uriaşe în ţară
Proteste fără precedent în istoria României, chiar în ziua în care Guvernul a abrogat ordonanţa 13, incriminată de protestatari. Aproximativ 300 de mii de oameni au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei şi alte 300 de mii în oraşele din ţară. Oamenii au ieşit în număr mare la Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Galaţi, Bacău, Craiova şi altele, dar şi în diaspora.
Ordonanța 13 a fost abrogată printr-o altă ordonanţă de urgenţă. Noul act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial
Ordonanţa 13 a fost abrogată prin OUG nr. 14/2017, a anunţat astăzi Guvernul, într-o postare pe Facebook. Textul noului act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial şi poate fi citit în secţiunea DOCUMENTE.
Raluca Turcan: E un pas înainte, însă domnul Dragnea să demonstreze că pune capăt definitiv încercărilor de a salva protejaţii politic
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat sâmbătă seara, la TVR, că vede anunţul premierului Sorin Grindeanu ca pe un pas înainte, însă sunt necesare nişte clarificări. Declaraţia integrală a Ralucăi Turcan poate fi urmărită în secţiunea VIDEO.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: Guvernul a greşit flagrant şi guvernul este responsabil să rezolve criza pe care a creat-o
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a afirmat că Guvernul trebuie înţeleagă faptul că românii care protestează nu acceptă ''nimic mai puţin'' decât cerinţele lor ''legitime, democratice, corecte''.
Premierul Grindeanu: Vom face o şedinţă de guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Vom găsi calea legală - abrogare, prorogare
Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă seara că, duminică, Guvernul va face "în regim de urgenţă o şedinţă pentru abrogarea acestei ordonanţe", referindu-se la Ordonanţa 13/2017, prin care au fost modificate codurile penale. "Vom găsi calea legală - abrogarea, prorogare - ca să nu intre în vigoare această ordonanţă" - a adăugat premierul. TVR 1 a transmis LIVE declaraţiile premierului. Înregistrarea acestora poate fi urmărită în secţiunea VIDEO.
Ion Iliescu: Protestele, efectul incitării pe care a făcut-o Iohannis, care a provocat această anarhie
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că protestele din ultimele zile reprezintă îl au drept cauză pe Klaus Iohannis, care ''a incitat strada şi a provocat această anarhie''.
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: Am decis retragerea Ordonanţei 13. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a dat primul semnal
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat sâmbătă seara, la RTV, că în coaliţie s-a decis retragerea Ordonanţei 13. Sâmbătă la prânz, preşedintele PSD Liviu Dragnea declarase pentru DC News, că, pentru a evita o ieşire în stradă a membrilor şi simpatizanţilor PSD care "nu mai pot fi ţinuţi în frâu", va propune "o soluţie de stingere a conflictului". Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa că premierul va accepta propunerea sa. Mai mulţi lideri ai PSD au sugerat că actul normativ ar trebui retras sau corectat. O şedinţă a coaliţiei a avut loc în această dimineaţă.
John McCain: "Cu ameninţările la adresa democraţiei în Europa (...) România nu-şi poate permite să se retragă din lupta împotriva corupţiei"
Senatorul american John McCain s-a arătat îngrijorat că progresul înregistrat de România în lupta împotriva corupţiei ar putea fi subminat de ordonanţa de urgenţă aprobată de guvernul de la Bucureşti pe 31 ianuarie, se arată într-o declaraţie postată pe site-ul politicianului republican, citată de Agerpres.

