Mii de poliţişti protestează faţă de nerespectarea legii salarizării şi refuză să mai dea amenzi

Mii de poliţişti din toată ţara refuză să mai dea amenzi. Celor prinşi că au încălcat legea le dau doar avertismente. Este forma lor de protest faţă de nerespectarea legii salarizării care are însă efecte negative. Cei care greşesc sunt încurajaţi să repete abaterea, iar bugetul statului pierde bani. De la 1 decembrie încasările din amenzi s-au redus cu 80 la sută.

Au spus că nu vor mai da amenzi, dar cifrele MAI arată altceva. Sindicaliștii din poliție avertizează că vor răspunde doar solicitărilor de urgență la 112, în semn de protest față de înghețarea salariilor bugetarilor

Reprezentanţii Ministerului de Interne spun că, deşi oamenii legii au anunţat că nu mai dau amenzi, ci doar avertismente, de fapt cifrele arată cu totul altceva. În schimb, sindicaliştii susţin că au pus în aplicare planul de proteste şi că, de săptămâna viitoare, vor răspunde doar solicitărilor de urgenţă la 112.

Polițiștii au protestat, nemulțumiți de înghețarea salariilor

Polițiștii au marcat sfârșitul anului 2020 cu proteste în faţa Ministerului de Interne și în faţa prefecturilor din țară. Sindicaliștii din sistemul de ordine publică și din justiție sunt primii care au ieșit în stradă, nemulțumiți de îngheţarea salariilor și a sporurilor, decisă de Guvern pentru anul viitor.

Protest în timpul prezentării bilanțului la Ministerul Afacerilor Interne. Liderul sindicatului polițiștilor, schimb de replici acide cu ministrul Marcel Vela

A fost protest la ușa Ministerului de Interne chiar în momentul în care șefii instituției și-au făcut bilanțul în prezența președintelui țării și a premierului. De la nemulțumirile polițiștilor s-a ajuns repede și pe ton ridicat la reproșuri și jigniri directe între liderul de sindicat Dumitru Coarnă și ministrul Marcel Vela.