Grefierii au protestat față de abrogarea pensiilor de serviciu. Judecătorii îi susțin. Licu: Sper că rațiunea va învinge până la urmă

Vestea că le-ar putea fi tăiate pensiile speciale i-a pus pe jar pe magistrați și grefieri. Ei au protestat azi în toată ţara. La CSM, magistrații au explicat de ce trebuie să aibă pensii speciale: ei nu pot avea al doilea loc de muncă și nici sa facă afaceri. Totuși, procurorul general a admis că nu este în regulă ca pensia specială să fie mai mare ca salariul.

Noi proteste în Franța. Blocaje uriașe din cauza grevelor

Greviștii francezi și-au reluat protestele împotriva proiectului de reformă a sistemului de pensii.  Luni, s-au făcut din nou cozi uriașe pe drumurile spre Paris. Au fost ambuteiaje, în total, pe distanțe de 600 de km în regiunea capitalei.

BNS protestează timp de două zile în fața CCR

Aproximativ 100 de sindicaliști din Blocul Național Sindical (BNS) protestează, miercuri, în fața Curții Constituționale, pentru a atrage atenția cu privire la OUG 79/2017, aceștia subliniind că peste 1 milion de salariați au fost afectați de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Hunedoara: Minerii de la Paroşeni şi Uricani au suspendat protestul

Minerii de la Paroşeni şi Uricani au suspendat joi după-amiază protestul declanşat în urmă cu 11 zile în subteranul celor două exploatări de cărbune din Valea Jiului, hotărârea fiind luată după ce Guvernul a anunţat că în circuitul de avizare se află un proiect de ordonanţă care le va soluţiona revendicările, scrie Agerpres.

Protest spontan la Spitalul de Urgență din Craiova. Nemulţumirile cadrelor medicale: nu au primit vouchere de vacanţă, lipsa căldurii în spital, nu există personal suficient

Protest masiv la cel mai mare spital din Oltenia! Zeci de asistente, infirmiere și brancardieri de la Spitalul Județean Craiova au ieșit să își strige nemulțumitirile. Lipsa personalului, a medicamentelor și materialelor sanitare sunt doar câteva dintre ele. Angajații sunt suparăți și pentru că nu au primit vouchere de vacanță. Lista cu nemulțumiri este lungă. Oamenii amenință cu blocarea activității, dacă situația nu se va schimba.