proteste Franta
După două luni de izolare au început protestele în mai multe țări din Europa. Majoritatea demonstrațiilor sunt împotriva guvernelor acuzate că nu au gestionat criza COVID 19 corespunzător. În Franța, care încă nu a ieșit din starea de urgenţă, sute de persoane au manifestat în sprijinul cadrelor medicale din linia întâi care muncesc fără echipamente de protecție suficiente.
Noi proteste în Franța, față de proiectul de reformă a pensiilor
Sute de mii de persoane au ieșit din nou în stradă în aproape toată Franța în semn de protest față de proiectul de reformă a pensiilor. Marșurile și mitingurile s-au suprapus peste greva transporturilor în comun și cea de la căile ferate care bulversează Franța de șapte săptămâni. Controversatul proiect de lege care reformează sistemul de pensii a fost prezentat astăzi în fața Consiliului de miniștri, unde a fost aprobat. Urmează dezbaterile din Adunarea Națională.
Concerte în plină stradă, în semn de protest, în fața celebrei opere Garnier din Paris
Concert inedit în fața celebrei opere Garnier din Paris. Artiștii au susținut un adevărat concert în aer liber, pe scări, în semn de solidaritate cu francezii care sunt în grevă de mai bine de 6 săptămâni. Corespondentul TVR Mihaela Antoche ne descrie atmosfera acestui protest neobișnuit.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a fost huiduit de protestatari, în timp ce era la teatru, cu soția sa
Câteva zeci de manifestanți au perturbat seara președintelui francez Emmanuel Macron și a soției sale, în timp ce asistau la un spectacol de teatru.
Noi greve şi demonstraţii în Franţa. Protestele vizează reforma pensiilor
Toată Franța este din nou mobilizată în semn de protest față de proiectul de reforma a pensiilor.
Noi proteste în Franța. Blocaje uriașe din cauza grevelor
Greviștii francezi și-au reluat protestele împotriva proiectului de reformă a sistemului de pensii. Luni, s-au făcut din nou cozi uriașe pe drumurile spre Paris. Au fost ambuteiaje, în total, pe distanțe de 600 de km în regiunea capitalei.
Ambuteiaje în Franța, după ce protestele față de reforma pensiilor au fost reluate
Greviștii francezi și-au reluat protestele împotriva proiectului de reformă a sistemului de pensii. Așa că, în prima zi a săptămânii, s-au făcut din nou cozi uriașe pe drumurile spre Paris.
VIDEO Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, agresată verbal la un meci de liga a III-a
Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a fost agresată verbal pe un stadion în timp ce asista, vineri seară, alături de câţiva apropiaţi, la un meci din liga a III-a franceză de fotbal, între Red Star şi US Queville, relatează publicația Le Figaro, citată de Agerpres.
Greva le dă viața peste cap francezilor. Sindicatele sunt decise să continue acțiunile de protest și în perioada sărbătorilor
De mai bine de o săptămână, viața parizienilor s-a schimbat, iar pentru unii a ajuns un coșmar din cauza grevei. Nu pot ajunge la serviciu sau întârzie, nu au cu cine lăsa copiii pentru că profesorii fac grevă, bonele sunt suprasolicitate, iar taximetriștii au majorat prețurile. Peste toate acestea se anunță un weekend cu alte proteste și marșuri.

