Proteste la Munchen față de restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus

La Munchen - capitala landului federal Bavaria şi al treilea oraş ca mărime din Germania, după Berlin şi Hamburg -, unde 5.000 de manifestanţi au protestat miercuri seara împotriva restricţiilor legate de pandemia de coronavirus, s-au înregistrat acte individuale de violenţă împotriva poliţiei şi a presei, relatează dpa.

FRANȚA | A început concedierea cadrelor medicale nevaccinate

Personalul medical nevaccinat cel puţin cu prima doza va fi suspendat şi nu va mai primi salariu. Măsura a intrat în vigoare în Franţa, iar o anumită parte a angajaţilor din acest sector este pe cale să-şi caute alte locuri de muncă. Cei care refuză vaccinarea nu au altă soluţie pentru a-şi continua activitatea. Pe langă suspendare, aceştia riscă şi sancţiuni disciplinare. Prima zi de aplicare a acestei decizii a fost marcată de proteste în cateva oraşe ale Franţei.

FRANȚA | Contract de muncă suspendat pentru personalul medical care nu s-a imunizat cu prima doză până astăzi. Decizia a fost întâmpinată cu proteste în stradă

Personalul medical din Franța care nu s-a imunizat cu prima doză până astăzi va avea contractul de muncă suspendat și nu va mai fi plătit. A intrat în vigoare vaccinarea obligatorie - o decizie întâmpinată cu proteste de stradă. Procentul medicilor vaccinați este de peste 94%, iar cel al cadrelor sanitare din spitale și casele de bătrâni de aproape 90%.

Proteste anti-COVID în Europa. Francezii contestă certificatul sanitar, olandezii vor să meargă la concerte, iar polonezii sunt nemulțumiți de banii alocați sistemului sanitar

Europenii îşi fac timp, în weekend, pentru protestele împotriva restricţiilor covid şi nu se dezmint nici de această dată. Francezii au ieşit în stradă să conteste iarăşi certificatul sanitar, olandezii vor neapărat să meargă din nou la concerte, iar polonezii sunt nemulțumiţi de banii alocați sistemului sanitar.