Reacții politice dure după violențele de luni noapte. Ludovic Orban: Ce ar trebui? Să moară mai mulți? Dan Barna: Avem un partid extremist în Parlamentul României. George Simion: Ei sunt extremiști

Pe scena politică au fost reacții diferite după violențele de luni seară. Președintele Klaus Iohannis a condamnat acțiunile extremiste și politizarea protestelor, iar vicepremierul Dan Barna a acuzat formațiunea parlamentară AUR de instigare la atitudine extremistă și a anunțat sancțiuni. Liderii AUR au respins însă acuzațiile. S-au declarat solidari cu protestele, dar au spus că nu ei le-au organizat.

Amenzi după incidentele de la protestele de luni. "Hoții", "asasinii" le-au strigat protestatarii medicilor. Pacienți cu măștile de oxigen pe față au urmărit de la ferestrele spitalelor ce se întâmpla în stradă

Protestele organizate luni în mari orașe din țară s-au soldat cu amenzi. La Galați, cei care au ieșit în stradă au aruncat cu pietre și petarde, la Pitești au fost scandări xenofobe, iar la Brașov și Bacău s-a strigat "hoții" și "asasinii" în fața spitalelor județene. Participanții la proteste, cei mai mulți fără măști și fără să respecte regulile sanitare, acuză că măsurile autorităților au afectat prea mult economia și viața socială.

Din nou proteste, marți seară, în Capitală și în mai multe orașe, față de înăsprirea restricțiilor. Aproximativ 1.500 de protestatari au mers la Palatul Cotroceni, apoi s-au întors în centrul Capitalei

Pentru a treia zi consecutiv, în Capitală și în câteva orașe din țară au ieșit oameni în stradă, nemulțumiți de înăsprirea restricțiilor sanitare. În București, în pofida avertismentelor şi a amenzilor primite, circa 1.500 de demonstranți s-au strâns în Piaţa Universităţii. De acolo au plecat în marş către Ministerul de Interne, s-au oprit în Piaţa Victoriei și apoi la Palatul Cotroceni.

Preotul catolic Francisc Doboș: Cine crede în Dumnezeu nu va aduce răzvrătire. Oamenii nu pleacă de la biserică ca să dărâme pe cineva, ci doar ca să aducă împăcare

Invitat la Matinalul TVR1, "Cu capu-n zori", părintele catolic Francisc Doboș a vorbit despre răzvrătirea împotriva sistemului, despre conspirații și cum trăim credința în aceste vremuri. El a spus că Sfânta liturghie a Paștelui catolic va fi transmisă sâmbătă seara, de TVR1, ca în fiecare an.

Proteste anti-restricții în Capitală. 188 de persoane sunt cercetate, 12 jandarmi au fost răniți

Demonstrație de forță și violență, cu răniți și distrugeri, luni seară în București, la protestele față de noile restricții impuse de autorități. 12 jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, aproape 200 de persoane au fost audiate și au fost aplicate amenzi de peste 200 de mii de lei. Un bărbat acuzat de ultraj a fost reținut, cu propunerea de a fi arestat. La protest au participat și lideri ai formațiunii AUR, sindicaliști de la metrou și membri ai galeriilor de fotbal.