ÎCCJ a stabilit că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice când acestea se desfășoară în piețe, pe drumuri sau în vecinătatea unor clădiri publice

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis luni un recurs în interesul legii și a stabilit că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice atunci când acestea se desfășoară în piețe ori pe căile publice - drum public, parte carosabilă și trotuar - sau în locuri situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Unul dintre protestatarii care au lovit femeia jandarm pe 10 august a fost reţinut

Unul dintre protestatarii care au lovit femeia jandarm, în timpul mitingului din 10 august, a fost reţinut de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Bărbatul va fi prezentat instanței cu solicitare de arestare preventivă. Surse judiciare susțin că și alte persoane vor fi audiate pe măsură ce vor fi identificate.

Gabriela Firea: Prefectul nu m-a informat cu privire la situația de la protestele din 10 august pentru că nu aveam calitatea. Primăria nu dă ordine jandarmilor sau prefectului

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a precizat miercuri, că în timpul protestelor din 10 august prefectul Capitalei nu a informat-o cu privire la acea situație, pentru că nu aveam calitatea, prefectura nefiind în subordinea Primăriei. Prefectul este reprezentantul Guvernului, a subliniat Gabiela Firea. Primarul Capitalei a adăugat că a discutat cu viceprimarul, căruia îi delegase atribuțiile pe perioada în care s-a aflat într-o deplasare oficială în Estonia.