PSD a atacat în instanţă hotărârile de guvern care restrâng participarea la mitinguri

PSD a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor potrivit cărora numărul participanţilor la mitingurile de protest sau la orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane, pe motiv că această limitare este disproporţionată faţă de măsurile instituite în cazul evenimentelor culturale.

Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea a fost respinsă. PSD și AUR susțin că votul nu trebuia dat și pe tablete și că, de fapt, moțiunea ar fi trecut

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a fost respinsă, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 171 de voturi contra, 143 de voturi pentru și 1 abținere. După finalizarea votării, PSD și AUR au reclamat că votul a fost permis în mod greșit și pe cartele și pe tablete (adică și online), astfel că, în realitate, voturile doar ale celor din sală ar fi schimbat soarta moțiunii, care, de fapt, ar fi trecut.

Reacții după demiterea lui Voiculescu | Anca Dragu: Nu ne putem clătina în faţa presiunilor sistemului și a jocurilor politice. Alexandru Rafila: Considerăm că decizia de revocare este perfect justificată

Decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății a declanșat reacții de surprindere sau de revoltă în rândul partenerilor de guvernare de la USR-PLUS. Din opoziție vin aplauze pentru demiterea lui Voiculescu, împotriva căruia a și fost depusă o moțiune. E un gest de responsabilitate din partea premierului, spune deputatul PSD, Alexandru Rafila.

Marcel Ciolacu: PSD ia în considerare greva parlamentară

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că nu poate să instige românii să iasă în stradă, riscând astfel ca aceştia să se îmbolnăvească, dar a menţionat că social-democraţii iau în considerare o grevă parlamentară ca formă de luptă a opoziţiei cu cei de la guvernare.