Taxa de solidaritate încinge spiritele în Parlament. Tănasă, AUR: Am ajuns să ne înjurăm de mame? Solomon, PSD: Pot să duc multe jigniri, pentru că toate cazurile medicale trebuie tratate de specialiști

Tensiuni, scandal și acuzații în Parlament pe tema taxei de solidaritate aplicate profiturilor excepționale ale companiilor din energie. După ce senatorii au adoptat marți amendamente care prevăd taxe mai mici sau chiar scutesc anumite companii, miercuri, în Camera Deputaților, spiritele s-au încins. Doi parlamentari de la AUR și PSD au fost protagoniștii unor scene nedemne de legislativul țării.

Ordonanța prin care vor fi înghețate salariile bugetarilor dar și angajările din sectorul public ar putea fi adoptată joi

Ordonanța prin care vor fi înghețate salariile bugetarilor dar și angajările din sectorul public ar putea fi adoptată, joi, de Guvern. De principiu, Coaliția a căzut de acord asupra acestor măsuri. Însă, potrivit unor surse, PSD și PNL nu se înțeleg deloc în ce privește supraimpozitarea. Iar eventuala comasare a alegerilor de anul viitor este o altă temă pentru care nu există consens între partidele de la guvernare.

Nicolae Ciucă: Am discutat despre o propunere privind impozitarea anumitor venituri, ale celor care au salariul mai mare decât al președintelui țării

Premierul Nicolae Ciucă a spus, marți, că a existat o discuție în Coaliție despre impozitarea salariilor care depășesc salariul președintelui, dar nu a fost luată încă o decizie în acest sens. Se așteaptă mai întâi o analiză a Ministerului de Finanțe. Prim-ministrul a precizat că nu este vorba despre o supraimpozitare, discutăm despre impozitarea anumitor venituri.

Liberalii, oferte pe masa coaliției pentru a obține comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Surse: Specialiștii din partid ar fi găsit deja o soluţie pentru a împinge localele la început de decembrie

Negocierile politice devin din ce în ce mai complicate între PNL şi PSD. În luna mai ar urma să aibă loc rocada din guvern, însă discuţiile între cele două partide au ca miză şi anul electoral 2024. Liberalii nu mai ştiu ce să pună pe masa coaliţiei pentru a obţine comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Sunt pregătiţi să discute cu Marcel Ciolacu inclusiv despre un tandem premier - preşedinte. O mutare periculoasă, atrag atenţia analiştii. Însă liberalii sunt interesaţi ca şi actualii primari ai partidului să pună umărul la parlamentare.

George Niculescu, noul preşedinte al Comitetului de reglementare al ANRE: Vom facem o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei

George Niculescu, desemnat miercuri de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că va face o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.