Rata divorțurilor este în continua creștere. Viața după separare poate fi o provocare pentru părinții care primesc custodia copiilor

Situație îngrijorătoare în România. Potrivit statisticilor, 1 din 4 cupluri divorțează, iar rata divorțurilor este în continua creștere. După ani de căsătorie, și de cele mai multe ori, cu copii la mijloc, partenerii aleg să își continue viețile pe drumuri separate. Viața după divorț nu e deloc o floare la ureche, pentru niciunul dintre părinți, cu atât mai puțin pentru cel care primește custodia copilului.

Unde ne tratăm problemele emoționale? Pacienții creduli riscă să cadă în plasa șarlatanilor

Bolile psihice, de multe ori ignorate de cei care suferă de astfel de afecţiuni, sunt principala cauză a scurtării vieţii. Ultima analiză a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că una din două persoane va ajunge să aibă o formă de suferinţă emoţională gravă până la finalul vieţii. Tocmai de aceea este esenţial să ştim la cine să apelăm atunci când avem probleme.

Generația "fulgi de nea". Cum au ajuns tinerii atât de sensibili? O analiză cu psihologul Mirela Horumba

Nu mai interacționăm prea des în mediul real, ne e frică de eșec și preferăm anonimatul în locul expunerii în public. Toate au produs răni adânci în mintea adolescenților ajunși astăzi, după ani de hiperprotecție, sensibili ca o floare. Sau ca un fulg de nea, așa cum îi clasifică psihologii. Invitată pe această temă la Ultima Ediție a fost psihologul Mirela Horumba.

Copilării distruse. Doi frați de 3 și 6 ani au fost abuzați sexual de tatăl lor

Mama a doi minori de 3 și 6 ani a observat că tatăl lor avea gesturi nefirești la adresa copiilor, reacții pe care acesta le numea „afective", însă nu s-a gândit nici o clipă că acesta ar fi în stare să își abuzeze băiețeii. Băiatul cel mare i-a povestit mamei prin ce a trecut și a cerut disperat să nu mai fie lăsat alături de tată.